Articol de Cristina Clopot

Bucureşti, urbanul prin excelenţă, s-a metamorfozat vineri seara, când am lăsat în urmă aglomeraţia şi traficul pentru două ore la Teatrul de Operetă, unde am putut vedea cum, prin artă, surprinsă în mişcările unui grup restrâns de oameni, Răzvan Mazilu despică şi relevă esenţele.

“Urban kiss” este mai mult decât o prezentare modernă a realităţii, în ea veţi descoperi o lume întreagă închisă pentru două ore în limitele unei săli de spectacol, plutind din spectator în spectator. Muzică, lumină, costume şi proiecţii marca Gontz colaborează pentru a salva orăşenii, prin iubire, de moartea spirituală, de a-i face să depăşească absurdul în care ne scufundăm cu toţii.

Structurată în mai multe acte, piesa ne prezintă multiplele ipostaze ale existenţei umane contemporane, de la viaţa lipsită de substanţă, pierdută aşa cum declară personajele între aglomeraţie, cozi, câini vagabonzi, pentru a putea face mai apoi trecerea la profunzimea sentimentelor şi senzaţiilor contemporane.

Sărutul este primul pas. Mai apoi, jocul modern al vieţii de cuplu, ce are ca finalitate tragică singurătatea în doi şi face trecerea către revoltă. Realitate ultimă, până şi moartea este ignorată în graba continuă a orăşenilor care nu mai au timp să-l privească pe cel de lângă ei. Un loc special îl ocupă fericirea, surprinsă prin mişcări armonioase, zâmbete şi echilibru, transmise prin gesturi largi.

Surpriza serii a fost un personaj pe care nu l-ai aştepta în mod obişnuit într-o piesă de dans contemporană, şi anume Marius Urzică. Gimnastul are propria secvenţă în spectacol, prezentând cu ajutorul calului cu mânere un moment al vieţii în cuplu, cu o maiestrie artistică surprinzătoare.

Piesa surprinde încă din primele minute, când te aşteaptă pe scenă alături de cele două personaje principale o proiecţie cu o discuţie modernă, virtuală, până la plecare, când se aplaudă dansând pe ritmul muzicii.

Personajele prezentate sunt pe atât de diferite, pe cât te poţi aştepta să le găseşti într-o metropolă, personaje ce respiră în ritmurile haotice ale peisajului contemporan. Arhetipurile sunt transmise vizual prin alegerea unor stiluri vestimentare specifice categoriilor sociale pe care le reprezintă. Găsim rapperul, copila, vampa, cupluri de diferite vârste şi stiluri. Toţi aceştia se pierd în mulţime, se cufundă în graba de a trăi viaţa, în lupta pentru a-şi găsi fericirea.

“Urban Kiss” este o piesă neconvenţională. Iar neconvenţionalul ei nu este dat numai de faptul că sunt folosite “armele moderne” pentru transmiterea mesajelor: muzică, dans, proiecţii, ce se amplifică reciproc în construirea unei opere de mare sensibilitate. Spectatorul este obligat să simtă, nu numai să privească pasiv, prin similitudinea senzaţiilor transmise, conştientizarea modului în care viaţa într-un oraş aglomerat şi mercantil poate să aducă fericirea.

Pentru aceia care doresc să-şi reamintească de ce iubesc Bucureştiul plin de contraste, recomand această piesă. Şi le garantez că vor pleca de acolo cu sufletul plin, dansând şi aplaudând pe ritmurile muzicii unei seri urbane.