Articol de Cristina Clopot

Yasunari Kawabata, laureat japonez al premiului Nobel (1968), prezintă un roman intrigant încă de la tema abordată şi până la modul de construcţie.

Autorul trasează cu o linie continuă, însă abia vizibilă, o lume coordonată de legi diferite de cele din sistemul european, legi ce rămân necunoscute chiar şi personajelor implicate.

Un bătrân ce şi-a trăit marea parte a vieţii şi a cunoscut femeia în diferitele ipostaze (ca mamă, soţie, fiică, amantă) începe un dialog cu sine însuşi atunci când descoperă o casă diferită de altele. În casa “frumoaselor adormite”, unde îşi va petrece cinci nopţi, el va cunoaşte cinci fete adormite, fiecare dintre ele aducând cu o madlenă a lui Proust.

„Personajul” neobişnuit al romanului ramane, însă, chiar casa. Învăluită în mister şi catifele roşii, aceasta le oferă bătrânilor care au ajuns la finalul vieţii ultimele fărâme de fericire alături de femei aflate la începutul vieţii. Regula casei este ca aceştia să păstreze virtutea adormitelor părăsind locul înainte ca fetele să se trezească. Noapţile alături de femei diferite, fiecare având alt efect asupra bătrânului Eguchi, fac să renască imagini ale unor momente din trecut, aparent pierdute printre multele lucruri dispărute din mintea sa de-a lungul timpului.

De remarcat sunt candoarea cu care fiecare experienţă este transmisă cititorului, sensibilitatea ce răzbate între rândurile cărţii, ambele regăsindu-se într-o viaţă de om cuprinsă în explorarea conştiinţei proprii în cele cinci nopţi petrecute în casă.