Alina Manole taie din lună şi o face patrată
Articol de Cristina Andrieş
Prima încercare de a scrie despre Alina Manole a fost la vremea lansării albumului ei de debut, “Luna pătrată”, când am avut norocul de a fi prezentă la o reprezentaţie plină de surprize, de la proiecţii înduioşătoare şi “prietenul invizibil” dansator de step, la elemente de instrumentaţie care au fost sarea şi piperul concertului.
Recunosc, m-a întârziat blocajul obişnuit vis-à-vis de lucrurile care mă mişcă din rădăcini, dar şi faptul că întotdeauna am simţit muzica ei cu totul diferită de ceea ce ascultasem înainte, fără însă a putea să arăt cu degetul elementul magic, care lipseşte din folkul tradiţional.
“Luna pătrată” înseamnă texte inteligente şi curajoase, o voce care ţi se strecoară pe sub piele fără a cere voie înainte, dar şi o mână de instrumentişti pe care Alina i-a lăsat să intre în peisajele ei şi care au reuşit astfel să transforme piesele în adevărate file de jurnal ale unei femei ce se doveşte a fi uneori puternică şi fermă, alteori răvăşită în mod aproape inexplicabil de detalii spre care oamenii grăbiţi închid adesea ochii. Avem de-a face cu un album “de stare”, în care te împiedici la tot pasul de linişte interioară şi de perdele care ascund iubiri atipice (”Sirene”, “Căsătorie în stil italian”), ironii deloc finuţe despre plictisul în doi (”Aşa şi-aşa”), precum şi evidenţe trecute prea des cu vederea (”Colinda copacului”).
Formula de trei aleasă pentru turneul de promovare, respectiv melanjul dintre o Alina Manole (chitară şi voce) care simte folk, un Adrian Cristescu (pian) care ai zice că s-a născut cântând jazz şi un Tudor Olaru (bas) zglobiu, venit dintr-o formaţie rock, e gândită ireproşabil, armonizată fiind de o prietenie strânsă şi de încrederea muzicală care nu rareori naşte improvizaţii remarcabile atunci când te aştepţi mai puţin.
Demo album “Luna pătrată”:
Eu, una, dacă nu m-aş fi lăsat convinsă până acum, aş deveni curioasă numai când mi s-ar spune că, la concertele ei, publicul ascultă şi tace. Sau când mi s-ar descrie cum, după ani buni de cântat, Alinei încă îi mai dau lacrimile atunci când o sală întreagă îşi face curaj şi îi fredonează versurile.
Cu sinceritate spun, însă, că nu recomand albumul celor care cataloghează orice întrepătrundere de genuri muzicale ca şi kitsch. Cu atât mai mult, nu-l recomand tradiţionaliştilor care refuză să accepte un gen de folk diferit de ceea ce cântă Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă sau multe alte nume grele ale generaţiei vechi.
Iniţial, mă gândeam că trebuia să-mi pun “condeiul” la lucru de mult, probabil încă de pe vremea când o tot vedeam la festivaluri şi nu mă puteam mulţumi să o ascult numai acolo.
Mă bucur, însă, că am avut răbdare. Pentru că, în sfârşit, mi-am dat seama care este “elementul magic” despre care vorbeam la început: Alina Manole mă face să mă simt frumoasă.
Şi, ca să nu-l ţin numai pentru mine, un fragment din concertul de lansare (cu Adrian Cristescu la pian şi Tudor Olaru la bas):
Si te iubesc atat de…atat de…atat de-asa si-asa
Ai dreptate, e o artista curajoasa si cred ca va ajunge departe. Avea niste emotii in seara aia…cred ca i-a fost cu atat mai greu.
Da, a avut ceva emoţii…
Şi eu am avut emoţii cu sacul şi-mi era teamă să nu ne vedem întâmplător pe acolo, să mă dau de gol. Deşi trebuie să menţionez că îmi rodeam unghiile în ceea ce privea desfăşurarea evenimentului, nu din neîncredere în cum se va descurca pe scenă.
O voce foarte placuta intradevar. Nu e nici supralicitata si nici nu pare a fi ceea ce e la moda in Romania. Imi place. Si sa fim sinceri, 50% din credit li se datoreaza baietilor care o acompaniaza. Bravo!
Nici n-aş îndrăzni să te contrazic.
Cu o pocnitură din degete, băieţii pur şi simplu au dat viaţă pieselor oricum hipnotizante.
Să o ascult pe Alina Manole la Suceava a fost o deosebită plăcere. Ascultînd şi albumul îmi dau seama că este una din apariţiile cele mai interesante din domeniul folk-ului. Este cu siguranţă un ‘must have’ şi un ‘must listen’. Deşi în sufletul meu se află mult jazz, Alina Manole a reuşit să îşi facă, involuntar, un loc special. Deşi fiecare piesă de pe disc este specială în felul ei, cele care m-au atras în mrejele folk-ului au fost ‘Sirene’ şi ‘Cutia Pandorei’
Dacă nu aţi ascultat AM pînă acum, nu ezitaţi. Este şi ceva pentru voi acolo.
Pe mine, una, mă bântuie aceleaşi “Sirene”, dar şi “Niciodată înger” sau “Amantele”.
Şi ar mai fi două piese pe care le-am auzit în concerte, dar care nu există pe album…
La fel şi în cazul meu Alina Manole s-a strecurat in suflet timid cu un demo la “Luna pătrată” pe care mai apoi o zi întreagă l-am pus pe repeat. Apoi aveam să descopăr şi celelalte piese. Iar cele care imi sunt cele mai dragi sunt “Detalii” şi “Cutia Pandorei”.
Imaginea sirenelor “care circula in oras” cand “ascunsi dupa perdea, ne iubim si fereastra e deschisa” este amprenta acestui album cald, confesiv, comic (Casatorie in stil italian). Un album care se deschide cu o declaratie soc (”in noaptea asta m-am impacat cu toate femeile/ in noaptea asta m-am impacat cu toate nevestele/ eu, ca toate, toate… amantele) si din care se vor dezvolta temele eului si ale cuplului (Viata-i plina de detalii, tu si eu- doua vitralii/In care lumina vibreaza numai la amiaza), marcate in maniere diferite de sensibilitate (Colinda copacului – Ma doare, omule, ce rau ma doare/ Ce rau ma doare cu fiecare funza ce mi-o omori!) si atitudine (Asa si asa – N-ai idei originale/ Ma tratezi ca pe icoane/ Nu vrei sa incomodezi/ Sunt femeie, nu papusa/ Pune gura si ma musca).
O experienta foarte placuta de auditie pe care o voi repeta, odata intors din orasul zgomotos si plin de ingeri decazuti. Albumul te imbraca in alte haine si functioneaza foarte bine la nivel imaginativ. De pilda, piesele “Sirenele” (piesa de rezistenta, as zice)si “Luna patrata” (stimuleaza imaginatia si ma duce cu gandul la acel videoclip in care o femeie isi cauta iubirea, purtand in maini o inima mare si rosie; orasul mare vuieste, iar iubirea pierde din “volum”, din intensitate cand plusul dintre cei doi se trnasforma in minus). Un vis si un realism sincer in versuri, prospetime si doua-trei prezente ale interjectiei “la naiba”, iata ce o distinge pe Alina Manole de “vechea scoala” de folk, cu trimitere la avertismentul Cristinei din articolul de mai sus.
Recte: “cu fiecare funza ce-mi omori un fruct….”:)
Mulţumesc pentru completare, Florin.
Spune-ti parerea!
Parteneri
01. Redactori
02. Colaboratori
Categories
03. Prietenii Culturii
Stam cam asa...
Articole recente
Cele mai comentate articole
Comentarii recente