Voi recomandaţi, noi vă premiem!

Dat fiind faptul că vara a venit brusc şi neanunţat, căldura şi târgurile recente au luat Mixul de Cultură pe sus, iar acum ne scăldăm între atâtea cărţi, filme şi muzică încât nu ştim de unde să începem cu recenziile. Şi, cum avem nevoie de o gură sănătoasă de aer proaspăt înainte de a ne apuca de treabă, ne-am gândit să vă cerem ajutorul!
Tot ce trebuie să faceţi e să ne recomandaţi o carte şi un album muzical care v-au plăcut atât de mult încât le-aţi pune pe repeat dacă nu ar fi şi alte lucruri frumoase pe lume. Ne declarăm deschişi la orice propunere atâta vreme cât ne convingeţi în câteva cuvinte că aţi ales combinaţia perfectă pentru o după-amiază călduroasă sau pentru o seară cu vânt care adie plăcut.
Pentru cea mai bună potrivire de lectură şi muzică, noi vă răsplătim cu patru cărţi răcoritoare de la editura Vellant, care vă vor dezmorţi din leneveală: “Escadron Ghilotina” şi “Un dulce miros de moarte”, ambele scrise de Guillermo Arriaga (autorul scenariilor “Babel” şi “21 grame”), precum şi două exemplare din “Monştri plini de speranţă”, de Nicholas Mosley (roman câştigător al premiului Whitbread în anul 1990).
Şi, ca schimbul să fie totalmente cinstit, A&A Records oferă în plus, pentru fiecare din cele patru cărţi, cel mai proaspăt album Lhasa, care vă va încălzi pe dinăuntru atât cât să ajungeţi la gradaţia termometrului de pe balcon şi să vă fie numai bine.
Acestea fiind zise, aşteptăm propunerile voastre într-un comentariu sau pe mail (contact@mixuldecultura.ro), până la data de 5 iulie, ora 23:59.
Spor la… recomandări!









Forbidden Drama – Byron si Manual de branding de Wally Olins
Carla Bruni – Quelqu\’un m\’a dit
Muriel Barbery – Eleganta ariciului
vroiam doar sa va recomand deva frumos
the division bell al celor de la pink floyd.
iar romantica din mine ar reciti, in fiecare iarna cu o cana de ceai alaturi, “mandrie si prejudecata” de jane austin.
F.M. Dostoievski – Crima si pedeapsa
Griffith – Murderer(o melodiuta care se potriveste oarecum cu capodopera rusnacului)
Bob Marley, albumul Exodus (cam tot ce a facut e de bine… dar cred/sper sa se inteleaga mai bine mesajul care il transmite prin numele acestui album…) pe Marley il ascult incontinuu de ceva vreme… fiind unul din soldatii” ce a luptat sa promoveze si sa deschida ochii omenesti catre dragoste, pace si unitate (si nu numai..) asa devenind usor o legenda vie in aproape intreaga lume avand doar reactii pozitive din partea multora dintre noi ..
iar cartea Taramurile Vestice a domnului Burroughs m-a facut sa inteleg anumite lucruri din viata avand “mici mesaje subliminale”.. nu vreau sa spun mai multe… ( pot afecta un mini sindrom de “brainwash” si nu imi doresc asta:).. ) ramane la constiinta cititorului mesajul care se vrea transmis sau cum il percepe fiecare…
Vă rugăm scrieţi şi 2-3 cuvinte despre recomandările pe care le faceţi, ca să avem şi un criteriu de jurizare.
eu recomand cartile ale caror recenzii au aparut aici + mateiu caragiale, “craii de curtea-veche”, carte fatza de care am dezvoltat o anumita obsesie (etc).de ce ? cateodata e atat de greu sa justifici. chiar atunci cand scrii o recenzie incerci ( si e o chestie oarecum ipocrita) sa explici ceva ce poate nici tu nu intelegi prea bine. e posibil sa intelegi scriind…dar asta e o discutie prea lunga.
poate ne place sa ne credem la fraiele propriilor noastre trairi, insa ruptura se produce atunci cand cineva ne intreaba despre vreo carte favorita. atunci ne dam seama cat suntem de fragili si nesiguri.
Să vă spun cum răcoresc eu zilele astea de secetă: Stacey Kent-Let Yourself Go, celebrîndu-l pe Fred Astaire şi Indignation, de Philip Roth. Vocea primei îndulceşte sarcasmul minimalist şi pe alocuri morbid al celui de-al doilea. Sper să vă placă!
sunt atatea lucruri frumoase pe lume, asa cum ati spus si voi, de altfel!
e oarecum nedrept sa nominalizez pe cineva, dar incerc, totusi:
Joey Goebel- mi-au placut si “Anomalii”, si “Torturati-l pe artist”. Omul asta, desi, din cate am inteles, destul de tanar, are un umor inconfundabil si reuseste sa creeze niste personaje inedite. Poate ca imi plac cartile lui tocmai datorita subiectelor abordate si limbajului utilizat. Chiar recomand Joey Goebel – for a good laugh.
si ca album…hmm. mie imi place mult albumul de debut al lui Robyn.
\"Quo vadis\" (în latină, \"Unde mergi?\") este un roman istoric, scris de Henryk Sienkiewicz, pentru care i s-a decernat Premiul Nobel.
Romanul evocă persecuţiile suferite de creştini în perioada lui Nero şi aceasta prin intermediul poveştii de dragoste dintre o tânără creştină şi un patrician roman. Acţiunea se desfăşoară în cetatea Roma.
Cartea este nu numai placuta, dar si consistenta ca problematica si , intr-un fel, actuala.
Inger si demon,de Dan Brown
Codul lui DaVinci,de Dan Brown
Muzica lui James Blunt
Am citit undeva:daca stii de ce iti place ceva,inseamna ca nu-ti place.Iata de ce nu-mi voi motiva alegerea facuta!
As recomanda “Prizonierul planetei Marte” si “Razboiul vampirilor” scrise de Gustave Le Rouge. Cred ca ar merge de minune cu “Romanisme” a lui Puya, in special cu “Undeva-n Balcani”. Atat scrierile cat si albumul respectiv ne transporta intr-o lume ciudata, de neinteles. Diferenta e ca primele sunt pura fictiune pe cand muzica lui Puya e realitatea careia trebuie sa-i facem fata zilnic, fiind prizonierii nasterii noastre in Romania.
”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi
”My heart will go on” -Celine Dion
Cred ca e cu subinteles alegerea facuta de catre mine.
El Negro – Antipanica… Ascultati o muzica de destindere si recreiere. Si o carte buna: Calatorie libera de Zhuangzi. Un mix zic eu foarte bun pentru sufletel.
Albumul pe care vi-l recomand cu toata caldura este Romanza de Andrea Bocelli. Toate albumele sale sunt minunate, dar acesta este albumul de debut, iar, in opinia mea, este cel mai emotionant, atat din punctul de vedere al versurilor cat si din cel al melodicitatii. Imaginati-va o zi ploioasa, stati confortabil in fotoliu, ascultandu-l pe Andrea Bocelli, iar intre melodii, ploaia care bate in geam…Si, foarte important, cititi o carte buna! Ceea ce ma aduce la a doua parte a recomandarii: o carte buna.
As fi dorit sa va recomand mai multe carti, dar o sa ma limitez la o carte care m-a impresionat foarte mult si anume “Inca o zi”, carte scrisa de Mitch Albom. Cartea se invarte in jurul intrebarii “Ce ai face daca ai putea sa iti petreci inca o zi cu o persoana draga care a murit?”. Desi pare un subiect tragic, acest roman ii ofera cititorului prilejul de a isi explora sentimentele si trairile si de a aprecia mai mult persoanele iubite din viata acestuia.
Fie o seară racoroasă sau o după-amiază teribilă, albumul lui Buck65, „The secret house against the world” poate rula liniștit acolo în spate, trăgându-te pe cărările meditației și cele ale confuziei…
În același timp, ținând in palme scurtul roman al lui Benoit Duteurtre, „Fetița și țigara”, vei ajunge într-un univers ușor-utopic, unde, pe un ton deloc moralist, vei învăța, poate, câte ceva despre toleranță, dreptate, respectarea alegerilor etc…De fapt, vei învăța câte ceva despre oameni…
După care vei fuma liniștit o țigară…
Recomand \"Arta si perceptia vizuala\" de Rudolf Arnheim. Dupa ce citesti aceasta carte o sa-ti schimbi modul in care percepi lucrurile din jurul tau.
Ca muzica as recomanda Pink Martini sau Ratatat.
as asculta la nesfarsit muzica lui Ovidiu Komornic, in fiecare melodie ma regasesc. cartea pe care o citesc cu placere este “Lectii de viata” de Tony Parsons, una dintre acele rare povesti de dragoste care mai pot impresiona
cartea care mi-a placut mult e “nunta-n cer” de mircea eliade, iar muzica alexandrinei hristov reuseste intotdeauna sa ma linisteasca.
“Viata lui Isus” de Ellen White
+
Enya
good choice
marile sperante de charles dickens si albumul care mi a placut ar fi elvis presley from elvis in memphis as asculta elvis presley la orice ora din zi si din noapte si din pacate nu se va mai naste unul ca el si regret ca m am nascut prea tarziu si nu am avut ocazia sa l vad in concert e un zeu al muzici rock and roll.il ador
Umbra locuita – Ongaro Alberto
vinovatul – Francois Coppee
@amarie – da, romanele lui Sienkiewicz sunt foarte bune, parca nici nu iti vine sa crezi ca au fost scrise mileniul trecut
.. Poate mai bun decat “Quo vadis” ar fi “Prin foc si spada”, actiunea se petrece in timpul razboaielor polono-ucrainene, si tot o poveste de dragoste dezvolta intriga.
buna ziua tuturor,ca si carte recomand orice carte scrisa de agatha christie.suspansul si curiozitatea sint intinse la maximum.din muzica va recomand madonna un “cameleon” al muzicii.
Carti frumoase sunt o gramada, am sa incerc sa va surprind:
George R.R. Martin – “Inclestarea regilor” (”A Clash of Kings”), apogeul seriei fantasy “A Song of Ice and Fire” pentru care autorul a studiat vreo zece ani istoria medievala a Italiei si istoria Imperiului Roman
Merge foarte bine cu aceasta saga albumul lui Vangelis “Masca” (”Mask” 1984). Cum, nu l-ati ascultat inca? Ce pacat…
Am citit recent Raymond Chandler – “Doamna din lac” si am redescoperit placerea mea din adolescenta de a lectura romane politiste.
Album..hmm… Pink Floyd cu “Wish You Were here” desigur.
cartea -inselatoria familiei borgia de robin edwards
album -oueen made in heaven
vi s-a intamplat sa va doriti o lume matura dar plina de misterul si farmecul povestilor? cui ii place aerul de poveste l-as sfatui sa mearga la praga, acolo totul miroase a mirific si cladirile si pietrele din pavaj si podurile spun cate o poveste pe care o auzi doar in cea de-a treia ureche cea ascunsa in imaginatie; insa pana sa ajungeti la praga va recomand sa ascultati Regina Spektor, nu n-are nimic de a face cu Praga, insa atmosfera din muzica sa e aceeasi, o poveste in care imbina stiluri diferite si in care o avalansa de sunete ne poarta printre excese, fiecare capabil sa ne transforme in ascultatori uimiti si implicati precum cei care asculta poveti; \"Begin to Hope\", albumul sau din 2006 incepe cu \"a fost o data\" si nu se termina, el continua cu cel din 2009 \"Far\" si iata ca americanca de origine rusa ne poate plimba intr-o praga a sunetului.
Si ca atmosfera de poveste sa fie si mai palpabila, as zice sa alaturati Borges \"Cartea de nisip\",pentru a prelungi timpul;
povestire cu povestire vom invata sa traim in povestea noastra , in eternitate si sa apreciem cartea de nisip si povestea noastra ca pe un \"desert\" in sensul de infinitate, pentru că \"nici cartea, nici nisipul n-au inceput si nici sfarsit\", apoi luam povestea ca pe o solutie de viata vesnica.
“pamantul de sub talpile ei” de Salman Rushdie este o carte pe care este inevitabil sa o recitesti.
Iar pentru cei nostalgici dupa muzica buna a anilor 90 recomand albumul Renegades a celor de la Rage Against The Machine
Ombladon Condoleante
iar cartea Codul lui Da Vinci ambele mi au placut foarte mult
Cartea – Thomas Gifford – Puterea destinului
Album – Holograf-Taine(2006)
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde O carte care ne reaminteste ca frumusetea exterioara nu este totul.
Red Hot Chili Peppers Californication 1999
Jacques Loussier Trio – Satie- Gymnopedies, Gnossiennes, pentru a savura orice clipa de relaxare.
Mihai Eminescu – Poezii, oricand, oricum, oricat.
Michelangelo electronic
Twilight soundtrack
Imi aduC aminte de un articol publicat intr-un ziar obscur din Timisoara despre Emil Cioran….articolul cam palid ,fara nerv, fara ceva nou ,insa asta se intampla in 1993….nu prea gasisesm nimic despre Pe culmile disperari…aceasta este cartea pe care as citit-o non stop ,as pleca cu ea pe o insula pustie, acesta carte m-a influentat in ultimul deceniu …
Cit despre muzica asculati Nichita Stanescu cu Nicu Alifantis sublim…absolut sublim..
J.G. Ballard : \"Nopti de cocaina\" – o atmosfera sepulcrală,o intriga halucinanta…o carte scrisa cu o sinceritate debordant;Hedonismul se transforma din conceptie in religie,starile maniacale stau ascunse sub un frumos voal al \"ultracivilizatiei\",insa cultul placerii naste ca de obicei victime…(cartea merita citita …este fabuloasa)
Black Sabbath : \"Electric Funeral\" -…am ales aceaasta melodie deoarece am vrut sa raman pe aceeasi tonalitate grava am vrut sa \"leg\" intr-un fel cartea de melodie,iar \"Electric Funeral\" a fost cea care mi-a venit in minte dupa ce am citit cartea.
….o carte sau o melodie e \"buna\" abia atunci cand ea se regaseste si in starea ta de spirit si poti sa-i urmezi cursul
am uita sa spun : Black Sabbath : “Electric Funeral”-album “Paranoid”(1970)
John Barleycorn!
Cateodata merita sa mai stai cu el la povesti. Daca nu, atunci il puteti gasi in “Spovedania unui betiv” a lui Jack London.
Consider ca “Romanul adolescentului miop” al scriitorului Mircea Eliade iti ramane in mod inconstient in minte si in suflet, mai ales daca il descoperi, ca mine, la varsta adolescentei, si mai ales daca esti un cititor pasionat! Te regasesti in el usor, dandu-ti seama ca nu esti singurul tanar caruia i se pare ca rataceste in acest vast Univers, dar, in orice caz, esti unic! Te determina, in acelasi timp, sa aspiri catre mai mult, sa iti doresti sa ajungi pe trepte mult mai inalte ale implinirii spirituale!
Cu greu ma pot hotari, insa, in privinta carui album al mult indragitului artist, Tudor Gheorghe, sa ma opresc. Voi alege, pana la urma, “Primavara”, pentru ca, indiferent ce anotimp este afara, pe acesta il regasesc in interiorul meu, ori de cate ori ascult piesele de pe el!
LEONARD COHEN PENTRU ORICE STARE (DE BINE,DE MELANCOLIE)
IAR DIN CARTI \"MARILE SPERANTE\" E CARTEA MEA DE SUFLET.
Va recomand “Alchimia dorintei” de Tarun Tejpal. “Nu dragostea este cel mai puternic liant între doi oameni, ci sexul” – asa debuteaza romanul. Este un început incitant care anunta o poveste despre chimia intensa dintre sex, ambitie si dragoste. Este un roman îndraznet, impresionant în care personajul principal, sexul este analizat în toata gloria sa. Limbajul senzual produce momente de o frumusete intensa iar atunci când autorul descrie India, cu poalele muntilor Himalaya, cu mediul micilor orase, cu soselele ei paralizate, cu metropolele care devoreaza si înghit, vocea lui este poetica, este convingatoare. În prim-plan avem un cuplu format dintr-un intelectual si o fata curata, care nu cunoaste viclenia. Naratorul este un scriitor care, de cincisprezece ani, traieste o poveste pasionala cu Fizz, pe care o cunoscut-o la Chardigarh, un oras universitar din nordul Indiei. Liantul dorintei lor este unul solid, neobosit, vesnic înnodat si rasucit, care nu cunoaste odihna. Cei doi îsi devoreaza trupurile si erotismul relatiei lor pare sa contamineze lumea din jur. Însa, atunci când mostenesc o casa la poalele muntilor Himalaya, gasesc într-unul din peretii acesteia un cufar ce contine jurnalele intime ale lui Catherine, o americana exilata în India, a carei viata a fost o nesfârsita bacanala. Fascinat de confesiunile erotice ale acestei stranii amazoane, naratorul se îndragosteste de fantoma diabolicei Catherine. Pasiune, abandon, erotism, o povestire de amor cu arome grele, indiene. „Un roman suav ca o radacina de ghimbir“, spun cronicarii revistei „Lire“.
In ceea ce priveste un album muzical, v-as recomanda Thriller al lui Mickael Jackson. Desi a purit, inca mai putem aduice un oamgiu acestui mirobolant album, cel mai vandut din toate timpurile.
Carte: 1984 – George Orwell
Album: In Rainbows – Radiohead.
Combinatia dintre acestea doua a facut lectura sa decurga mult mai palpitant, amplificand experienta “1984″ pana in punctul in care visam actiunea, faceam parte din intregul sistem inabusitor. Teribil.
Datorita muzicii aproape nepamantene a celor de la Radiohead, mereu cu un pas inaintea oricarei alte trupe in ce priveste inovatia si explorarea sentimentelor umane, perioada in care m-am lasat afectata de George Orwell m-a facut o persoana mai sensibila si poate putin mai paranoica. Si stiu ca nu sunt singura care a simtit asta pe propria piele dupa cartea asta fascinanta. Si Radiohead.
Ce aş alege, pe cei mai buni?!
Simfonia a IX a compozitorului Ludwig van Beethoven ar fi potrivită pentru aceste zile de vara atât de stranii, cu furtuni, tunete şi fulgere, coduri galbene şi portocalii care alternează, de caniculă, urmată de furtuni, cu schimbări climatice atât de radicale, partea optimistă este că simfonia se termină cu Oda bucuriei, finalul coral atât de cunoscut (este imnul UE). De citit “Un secol de singurătate” a lui Gabriel Garcia Marquez, este o carte totală!
cortazar – sotron , nu doar structura romanului, ci si atmosfera aceeea boema si petrecerile in care se discuta despre jazz. prin cortazar am ajuns la jazz.
charley parker – the complete dial sessions. jazzul aritmic, ce pare haotic la inceput , apoi te obsedeaza.
pt mine merg doar impreuna, fara unul nu e complet celalalt
Pentru o tranzitie atenta de la caldura de dupa-amiaza la seara racoroasa, sa zicem de pe la 5 pana pe la 12 sau mai bine pentru eliberarea simturilor de la 9 seara pana pe la 2-4 dimineata recomand muzical Hilight Tribe – Trancelucid in principal cu Shankara si de citit urmatoarele :
Dhammapada sau Ocultism, vrajitorie si mode culturale – Eliade.
Combinatia perfecta intre o muzica ce te ridica de pe scaun si doua carti care te obliga sa nu te ridici. Sau inversul, o muzica menita sa te deschida si carti pe care le deschizi pentru tine.
Dintre carti recomand cartea lui Umberto Eco :\"Numele trandafirului\". Am citit-o si recitt-o de nenumarate ori.Cu ajutorul acestei carti consider ca mi-am imbunatatit cultura generala.
Iar ca album recomand \" Anotimpul slagarelor\" pentru ca iubesc muzica usoara. E o combinatie de muzica retro a celor mai cunoscute si iubite voci romanesti ale aniilor \’ 90.
una din cartile citite care mi-a marcat profund credinta mea in ceea ce conta viata, moartea si iubirea este cartea ADAM SI EVA de Liviu Rebreanu. In carte sunt presentate niste povesti de viata si credinta acestora despre dragoste. De fapt, povestea prezinta un suflet acre se reincarneaza iar in cea de-a 7-a viata ajunge sa simta fiorul sacru al iubirii, acel fior simtit de adam si eva la inceputul lumii! E o carte absolut deosebita
Ca album … si muzica adevarata care mi-a marcat copilaria recomand “Celine Dion – My Love Ult Ess” – e un album care contine marile hituri ale divei Celine Dion !
enjoy:)!
Django Reinhardt and the Hot Club Quintet (1951)
E uşor să aluneci pe ringul de dans al minţii tale în timp ce stai întins în pat cu ochii aţintiţi spre un tavan mult prea imperfect şi-l asculţi pe d-l Reinhardt şi al lui quintet. De asemeni, poţi cânta la ce instrument vrei. Fiecare sunet este complet perceptibil astfel permiţându-ţi analiza fiecărui muzician. Este incredibil cum reuşesc să se combine într-un mulaj la fel de imperfect ca şi tavanul, la fel de perfect ca şi imaginea ringului de dans.
“Portocala mecanică” de Anthony Burgess
Jur că afinitatea mea pentru Stanley Kubrick nu are nicio legătură cu această recomandare. Îmi place. Pentru că imaginile sunt clare. Pentru că personajele sunt atât de diferite şi uşor de recunoscut încât n-ar fi avut nevoie de nume. Pentru că şi mie îmi place Beethoven. Pentru că admir violenţa spirituală. Pentru că nu cred în schimbare. Pentru că nu poţi vorbi despre acest roman decât la un mod subiectiv. Pentru că e o provocare şi ar fi păcat să dai înapoi.
Totuşi, previn amestecul celor două recomandări. Jazzul şi ultra-violenţa nu pot rezulta decât un produs lynchian (mai elegant, ce-i drept) al stomacului.
Buna!
Pentru ca am gasit pe site-ul mixuldecultura.ro un articol care mi-a trezit interesul, am hotarat sa va scriu pentru a scoate din anonimat o carte preferata si un album muzical care mi-a placut mult si care imi rasuna si acum in minte.
O poveste suprarealista si fascinanta. Cum? Pai intr-o lume dominata de ritmurile lui Duke Ellington, o lume ce asculta alte reguli, in care soarecii au pareri proprii iar pestele servit la cina este pescuit din chiuveta, un nufar crescut in plaman ce se dovedeste a fi o boala care poate fi oprita numai prin prezenta altor flori, se contureaza o frumoasa poveste de dragoste intre doua personaje cu trasaturi ce ii intruchipeaza pe ” blondul care îl interpreta pe Slim din Hollywood Canteen” si niste ochi albastri, buze rosii, asadar o frumusete naturala intr-un chip fericit. Iar daca aceste mici detalii ti-au captivat atentia, nu mai sta pe ganduri si fugi si cauta in rafturile librariilor “Spuma Zilelor” de Boris Vian.
Radio Retaliation al formatiei Thievery Corporation este un album pe care atunci cand il asculti pentru prima data esti fericit. Si apoi il iei de la capat ( vorbind din proprie experienta ). O atmosfera lounge, cu influente de jazz, trip hop si reggae combinate cu stiluri indiene sau braziliene ( ceea ce numim bossa nova ) pare potrivita pentru ceaiul de dimineata, pentru drumul catre mare atunci cand iti lipseste compania, pentru petrecerea de pe teresa lacului, chiar si pentru a adormi placut.
Acum? 15. Sweet Tides Apoi? 1. Sound the Alarm
Acestea sunt propunerile mele. Tu, cititorule, sper sa le imbratisezi cu drag.
Multumesc!
Vara aduce intotdeauna distractie, aventura si libertate. Noptile devin magice, pline de mister si racorite de adierea usoara a vantului. O scriitoare originala, cu un stil deosebit de a scrie, Angela Carter, aduce un roman remarcabil, “Nopti la circ”, care va va trimite impreuna cu personajele principale, in lumea magica a circului, unde misterul si curiozitatea se imbina perfect.
Iar pentru a completa atmosfera spectacolului, recomand citirea acestei carti, ascultand melodiile discului II al albumului “Back To Basics”- Christina Aguilera.
Lectura placuta!
Mai jos veti gasi raspunsul meu pentru concurs, mi-a placut foarte mult ideea concursului, a fost o idee foarte inspirata de a reuni doi artisti, pe de o parte a cuvintelor, iar pe cealalta a muzicii. A fost chiar usor sa va povestesc pentru ca de acest moment m-am bucurat astazi:
Pun deoparte laptopul, telefoanele mobile si listele de cumparaturi si imi gasesc un loc la umbra. Alaturi de paharul mare cu limonada cu gheata regasesc cartea Cantec de leagan de Chuck Palahniuk (Lullaby). Ma intind dupa aceasta si ma asez cuminte in hamac. Imi pun castile in urechi si imediat dau drumul la albumul lui Nigel Kennedy – Plays Jazz si incep cu melodia Isn’t she lovely.
Povestea porneste cu o idee imaginara despre un (des)cantec de leagan care ucide, care ucide bebelusi. Cartea a aparut chiar in momentul in care subiectul SIDS – sudden infant death syndrome era o adevarata controversa medicala. Te prinde si te inspaimanta inca de la inceput. Sub efectele caldurii de afara si al arcusului lui Nigel, imaginarul devine real in propria-ti imaginatie.
Chiar el spune in alta carte: “Here in your mind you have complete privacy. Here there’s no difference between what is and what could be.”
Ajungi in momentul in care patrunzi atat de profund in fantezia lui Palahniuk, incat te abtii din greu sa nu rostesti si tu descantecul..
Te abtii, te abtii si ajungi la pasajul:
“You turn up your music to hide the noise. Other people turn up their music to hide yours. You turn up yours again. Everyone buys a bigger sound system. This is the arms race of sound. You don’t win with a lot of treble. This isn’t about quality, it’s about volume. This isn’t about music. This is about winning. You stomp the competition with the bass line. You rattle windows. You drop the melody line and shout the lyrics. You put in foul language and come down hard on each cussword. You dominate. This is really about power.” si ai senzatia ca esti acolo, ca totul se deruleaza repede, aproape…fara tine.
Daca asculti Nigel Kennedy si citesti gandurile lui Palahniuk este imposibil sa nu intri in suspansul actiunii. Iti ofera senzatia de participare directa. Am fost placut impresionata sa descopar ca Nigel accentueaza suspansul lui Palahniuk si invers.
Recomand!
Din ceea ce am citit as vrea sa va recomand Camasa Lui Christos, cele doua volume de L.C.Douglas.
Dupa parerea mea cartea merita citita de oricine indiferent de varsta cel putin de doua ori pentru intelegerea tuturor detaliilor si chestiunilor importante.Sa nu va lasati influentati de titlul cartii deoarece nu e cea mai religioasa carte sau tema, se face referire si sunt foarte multe lucruri noi si prin tensiunea misterul cartii si intamplarile personajelor o sa realizati ca i unul dintre cele mai frumoase romane citite.Daca ati citit si Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz o sa adorati si Camasa lui Hristos, iar daca n ati citit ar fi o minunata lectura si Quo Vadis.Citind Camasa lui Christos probabil o sa va transpuneti si voi alaturi de personajele principale o sa simtiti tot ce se petrecea intre primii crestini si obiceiurile romanilor si de asemenea o sa ramaneti cu un bagaj important de cunostinte.
Cu toata sinceritatea si dezinteresul, riscand sa se iveasca multe pareri negative asupra mea acest roman cel mai bine merge citit pe fundalul melodiilor din albumul Malediction and Prayer live a lui Diamanda Galas, la volum mediu simtind fiecare fior al cartii si al melodiilor Dimandei inclusiv al coverului Gloomy sunday.
Va multumesc
Pentru nopti calde de vara cu geamul deschis si tigara de la miezul noptii: AIR – All i need. http://www.youtube.com/watch?v=tqBCOBRcMqc
Si cartea pe care vreau sa o (re)recitesc este Albert Camus – Strainul. Pentru ca deseori uitam ca traim intr-o lume aiurita si absurda.
citeste negresit \"…sa ucizi o pasare cantatoare\", Harper Lee.. nu te poti lasa de ea, daca simti si traiesti alaturi de personaje, fie ele mici, mari…si mai ales daca te atrage misterul…si asculta imediat Anggun…cu minunata \"Seize the moment\"…:)
mandrie si prejudecata – jane austen
leona lewis – spirit
combinatia perfecta pentru o relaxare totala dupa o zi stresanta la scoala sau serviciu..
credeti-ma o spun din proprie experienta
Exista momentul in care vrei sa te rupi de lume si sa pasesti in vis. Adapostit la umbra unui copac inflorit, sau pitit sub patura intr-o zi cu ploaie. Exista momentul cand o poveste de dragoste poate deveni Povestea. Asa e \"Zenobia\" a lui Gellu Naum. Carte de stare si visare, cum imi place sa ii spun.
Dintr-un moment in altul vei inchide ochii pentru a vedea rochia de plastic a Zenobiei, sau cuvintele ei colorate. Sau poate doar vei cresta in tine imaginea unei povesti ireale. Si vei face acest lucru prin muzica.
Pentru prima data cand citesti cartea combinatia este \"Zenobia\" si Yann Tiersen.
Pentru oamenii carora le place sa viseze: amestecati Zenobia cu Katie Melua
Pentru cei care au iubit ideal si ideatic si care cred in forme sferice ce pot cuprinde oamenii-fluture: muzica de violoncel interpretata de Rostropovich
Mixul de sentimente: una bucata \"Zenobia\", iarba, mp3 cu \"La femme d\’argent\" (Air), \"Teardrop\" (Massive Attack), \"La femme qui t\’aime\" (Alexandrina Hristov), \"Songbird\" (Eva Cassidy).
carte: Nicola Griffith – RIUL LINISTIT
album: Alan Parsons Project – THE TURN OF A FRIENDLY CARD
in prima, gasesti viata. in cel de-al doilea, vis
Serge Brus olo – Crucifix, pe muzica albumului Cryptic Writings – Megadeth
Boris Vian-spuma zilelor
Nina Simon-JUST A MEMORY RECORDS
Muzica: Virgin Black – Requiem – Mezzo Forte 2007. Este vorba despre o trupa de doom metal, in esenta, din Australia. Frumusetea acestui album rezida in numeroasele influente de care are parte, imbinand muzica clasica, cu metalul cel mai dur, cu accente din cele mai ciudate, apropiiundu-se de absolut orice latura umana. Albumul face parte dintr-o trilogie, insa a fost primul aparut si cel mai reusit in optica mea. Mie personal, la momentul respectiv, mi-a deschis ochii si mi-a oferit multe perspective noi in muzica.
Carte: Aici e ceva mai greu. E atat de plin de carti bune si atat de usor sa fii subiectiv, doar pentru ca ai citit ceva fix in momentul potrivit incat o recomandare poate foarte usor da gres. Ma hazardez totusi cu Elias Canetti – Orbirea. Pentru ca la randul meu am citit-o in urma unor recomandari si mi-as fi dorit sa stiu mai devreme despre ea. Pentru ca este maiestuoasa si este greu sa nu o iubesti, aprig cititor fiind. Atinge cele mai sensibile puncte, de la carti si geniu pana la moarte, nebunie. Pentru ca personajele sunt construite excelent, totul este calculat si realizat la milimetru si nu gasesti loc de imperfectiune. Este inspaimantatoare in influenta pe care o poate avea asupra unui biet suflet de cititor. O carte ce refuza sa se faca uitata. Si consider ca are nevoie de toata promovarea, deoarece un roman de asemenea factura nu intalnesti la tot pasul. Dincolo de orice influente subiective, nu i se poate nega calitatea obiectiva.
Romanul “Aniela” de Sienkiewicz si Enya (care in 2001a cererea personală a regizorului Peter Jackson scrie două cântece pentru prima parte a trilogiei Stăpânul Inelelor)- albumul “And Winter Came….”
Va recomand cu mare placere cartea “Clubul Manhattan” de John Saul un horror extraordinar neavand nevoie de cuvinte pentru a o descrie si albumul “SUMMER Smashing Hits 2009″, un album superb potrivit de vara cu hituri fresh.
Ceea ce urmeaza sa recomand se potriveste unei seri de vara, cu cer limpede in care mai ai putin si stii exact ce a vrut sa spuna Cohen cand a scris: “Silence, and a deeper silence when crickets hesitate”. Numai ca tacerea nu se potriveste unei astfel de seri astfel ca, in fata unei stari nedefinite se asculta o muzica ce are un stil greu de clasificat. Dar aparte. “Nomad Rhymes” al celor de la Urma este cel pe care il ascult cel mai des. Este genul de muzica pe care sa-l asculti in penumbra, cu cafeaua alaturi, gandind sau pur si simplu simtind, asa cum indeamna refrenul din ” Buy me with a coffee “.
In ceea ce priveste cartea ma vad in pozitia de a recomanda ” Lupul de stepa” de Hermann Hesse. Potrivit muzicii, potrivit decorului, iti da voie sa te descoperi in omul singuratic care adaposteste inauntrul sau un lup. Pe masura ce lupta dintre cei doi se inteteste, ramai asteptand ca Hermine sa apara la tine in camera si sa te invete sa dansezi. Chiar daca stiai, ea te va invata mai bine. E o carte care te invata sa traiesti in momentul in care ii dezlegi itele. Dar atentie, este ” doar pentru cei nebuni” .
Acestea fiind…recomandate, va urez o vara cu lecturi si auditii placute,
Heidi,fetita muntilor de Johanna Spyri este o carte care trebuie citita,in aceasta carte aflati cum o fetita de 5 ani trece prin multe peripetii ,aflati cum aceasta fetita se trezeste brusc intr-un oras mare si aglomerat in care nu prea cunoaste pe nimeni,dar datorita inocentei sale trece peste toate obstacolele si se imprieteneste cu toti.
Albumul Michael Jackson-History este un album placut,cu piese superbe.Acest album contine urmatoarele melodii:”Scream/Childhood” · “You Are Not Alone” · “Earth Song” · “They Don’t Care About Us” · “Stranger in Moscow”.Merita ascultat!Toate astea vi le recomand cu placere.
wow, ce e aici, am putea pune la cale biblioteca unei \"lumi <mai> bune\" :-p
serios ca e greu sa sugerezi o carte buna care sa mearga bine cu o muzica buna. Cu toate astea, \"oferta\" mea ar fi : \"Dragostea dureaza 3 ani\" de Frederic Beigbeder – nu stiu, multa lume e intrigata si de titlu, dar mai ales de sentimentul pe care il sugereaza acesta; mie insa mi-a placut, e un mix de cruzime contemporana, sentiment [la varsta la care ar trebui sa fii preocupat de etapele pe care trebuie sa le parcurgi ca sa ajungi la profesionalism in domeniul in care performezi], sinceritate, emotie, intriga, suspans, toate astea contribuind la o stare de anxietate totala odata cu terminarea lecturii. cartea asta e \"placubila\" mai ales celor care se regasesc in povestea ei, retraind aceleasi scene, dar intr-un cadru si la parametri mai mult sau mai putin diferiti si nu puteti realiza acest lucru decat citind-o.
Iar muzica pe care am simtit-o pentru aceasta carte este a celor de la Morcheeba, albumul Dive Deep, care la fel ca si cartea, chiar daca pare incarcat de sensibilitate, isi face simtita o nuanta de forta caracteristica.
Shogun pentru mine este una dintre cele mai bune carti desi este foarte greu de cititi datorita caracterului ei istoric. dupa mine este o mica enciclopedie despre cultura dar si o carte de analiza a oamenilor in diferite ipostaze ale vietii.
Cum am citit informatiile acestui concurs mi-au venit in minte multe carti citite cu pasiune, nopti nedormite ascultand mai eu stiu ce album pe care doar il cumparasem…
Acum ascult albumul nou al trupei Luna Amara -”Don’t let your dreams fall asleep” si mi se pare chiar ok. As punea sa ascult piesele astea over and over again.
Cat despre carti, as putea spune ca doar ce am terminat “Memoriile unei gheise” de Arthur Golden, care mi s-a parut o relatare captivanta, care te face sa te intrebi cine esti tu, care e destinul tau sau daca intr-adevar totul se bazeaza pe un horoscop care iti dicteaza viata.
Cerinţa de bază fiind aceea de a mixa lectura cu audiţia pentru a uita de căldură, am ales două lucrări crepusculare, care, pe alocuri, au darul de a provoca şi frisoane
: Clara şi Penumbra, Jose Carlos Somoza, 2001 şi how to dismantle an atomic bomb, U2, 2004.
Anul 2006. Arta înseamnă putere. Arta înseamnă bani. Dar arta şi-a găsit un nou mod de exprimare. Vorbim despre întrepătrunderea picturii, sculpturii, body-art-ului cu trăirile instantanee ale teatrului. Într-un cuvânt: hiperdramatismul.
Nimeni nu mai pictează pe pânze clasice, tablourile prind viaţă, sunt persoane în carne şi oase. Pictura nu se mai face numai cu grund, vopsele şi penel, ci are o componenta la nivel interior pentru a trezi sau inocula sentimentul vizat de pictor. Profesia de „pânză” este extrem de dură. Ani de antrenament şi contracte marginale pentru a putea spera la atenţia un „pictor” celebru. Expunerea poate dura ore întregi şi presupune imobilizarea expresiei pe care „pictorul” doreşte să o imprime. Este o cursă contracronometru spre celebritate pentru că „pânza” umană este efemeră.
Iar dacă nu ajungi să pozezi într-un tablou celebru atunci singura şansă este să devii o piesă de mobilier uman fără viitor, plafonat, simplă decoraţiune într-un birou oarecare.
Iată o lume fascinantă şi înspăimântătoare în acelaşi timp, o carte gri despre o lume a griurilor colorate, un stil crepuscular despre condiţia artistului genial care nu reuşeşte să înfăptuiască o capodoperă.
O serie de recenzii spun că este vorba despre exploatare sexuală şi sadism. Nimic mai plat şi fără orizont. Numai cine nu a citit o astfel de carte şi nu a înţeles ce înseamnă artă poate considera că sexul este elementul central în Clara şi Penumbra.
Şi pentru că e vorba despre anul 2006, îmi amintesc de momentele când citeam cartea de mai sus şi ascultam noul (pe atunci) album U2 – how to dismantle an atomic bomb. Deşi unele piese poartă imaginaţia printre zgârie-norii tipic americani, atmosfera este una crepuscular – nocturnă şi sentimentele trezite se armonizează în genul pieselor de puzzle cu povestea Clarei.
O Marturie A Reincarnarii de Brian L. Weiss superba cartea mai ales pentru cei care ii reprezinta iar ca album va pot recomanda B’ESTFEST – COMPILATIE-un ablum cu multe hituri
“Prima carte, ultima carte” – Cătălin Bursaci.
Albume n-am.
@Cerculet mulţumim frumos pentru interes, acest concurs a fost insa inchis in iulie. Vor mai fi insa alte concursuri.
N-am avut ochelarii la mine.
Nici n-am ştiut că e vorba despre vreun concurs. Iulie, auzi tu, iar eu vin în decembrie. =))
Cartea e emoţionantă, am recomandat-o cu drag.
Spune-ti parerea!
Parteneri
01. Redactori
02. Colaboratori
Categories
03. Prietenii Culturii
Stam cam asa...
Articole recente
Cele mai comentate articole
Comentarii recente