După multă vreme în care de gândit şi ne-am răzgândit, iată şi câştigătorii concursului nostru:

Gala (comentariul nr. 28): Guillermo Arriaga – Un dulce miros de moarte şi albumul “Lhasa”
Diana (comentariul nr. 48):  Guillermo Arriaga – Escadron Ghilotina şi albumul “Lhasa”
Anca Vancu (comentariul nr. 49): Nicholas Mosley – Monştri plini de speranţă şi albumul “Lhasa”
Claudiu Balan (comentariul nr. 68): Nicholas Mosley – Monştri plini de speranţă şi albumul “Lhasa”

Şi pentru că am avut parte de mai multe comentarii care ne-au răcorit simţurile, redacţia Mixului de Cultură a completat coşul de bunătăţi cu încă patru premii.

Astfel, Oana (comentariul nr. 56) va primi şi ea o carte de la editura Vellant (Giovannino Guareschi – Don Camillo), iar trei pachete a câte două cărţi (de la editura Univers de data aceasta) vor pleca spre Georgiana (comentariul nr. 42), Arana (comentariul nr. 60) şi Silvia Gradinaru (comentariu nr. 63) . Pentru curioşi, titlurile sunt: Jostein Gaarder – Fata cu portocale, Jack Kerouac – Cartea viselor, Knut Hamsun – Foamea, Isaac Asimov – Soarele gol, Julia Kristeva – Bătrânul şi lupii şi Întâmplări din Gastropolis.

A fost un concurs care pe noi ne-a entuziasmat. S-au strâns multe recomandări care merită din plin să fie luate în seamă, ba chiar am putea spune că pagina concursului s-a transformat într-o listă densă de “lucruri pe care trebuie să le citeşti/asculţi într-o viaţă”, motiv pentru care vă mulţumim tuturor celor care au făcut acest lucru posibil. Mulţumim de asemenea partenerilor noştri, editura Vellant şi A&A Records, care ne-au susţinut şi au avut încredere în noi.

Acestea fiind… scrise, abia aşteptăm următorul concurs. Însă, până atunci, vă invităm să fiţi cu ochii în patru la recenziile care vor veni pe baza propunerilor voastre.

În continuarea articolului veţi găsi toate comentariile câştigătoare.

28. gala Says:
vi s-a intamplat sa va doriti o lume matura dar plina de misterul si farmecul povestilor? cui ii place aerul de poveste l-as sfatui sa mearga la praga, acolo totul miroase a mirific si cladirile si pietrele din pavaj si podurile spun cate o poveste pe care o auzi doar in cea de-a treia ureche cea ascunsa in imaginatie; insa pana sa ajungeti la praga va recomand sa ascultati Regina Spektor, nu n-are nimic de a face cu Praga, insa atmosfera din muzica sa e aceeasi, o poveste in care imbina stiluri diferite si in care o avalansa de sunete ne poarta printre excese, fiecare capabil sa ne transforme in ascultatori uimiti si implicati precum cei care asculta poveti; \”Begin to Hope\”, albumul sau din 2006 incepe cu \”a fost o data\” si nu se termina, el continua cu cel din 2009 \”Far\” si iata ca americanca de origine rusa ne poate plimba intr-o praga a sunetului.
Si ca atmosfera de poveste sa fie si mai palpabila, as zice sa alaturati Borges \”Cartea de nisip\”,pentru a prelungi timpul;
povestire cu povestire vom invata sa traim in povestea noastra , in eternitate si sa apreciem cartea de nisip si povestea noastra ca pe un \”desert\” in sensul de infinitate, pentru că \”nici cartea, nici nisipul n-au inceput si nici sfarsit\”, apoi luam povestea ca pe o solutie de viata vesnica.

48. Diana Says:
Django Reinhardt and the Hot Club Quintet (1951)
E uşor să aluneci pe ringul de dans al minţii tale în timp ce stai întins în pat cu ochii aţintiţi spre un tavan mult prea imperfect şi-l asculţi pe d-l Reinhardt şi al lui quintet. De asemeni, poţi cânta la ce instrument vrei. Fiecare sunet este complet perceptibil astfel permiţându-ţi analiza fiecărui muzician. Este incredibil cum reuşesc să se combine într-un mulaj la fel de imperfect ca şi tavanul, la fel de perfect ca şi imaginea ringului de dans.
“Portocala mecanică” de Anthony Burgess
Jur că afinitatea mea pentru Stanley Kubrick nu are nicio legătură cu această recomandare. Îmi place. Pentru că imaginile sunt clare. Pentru că personajele sunt atât de diferite şi uşor de recunoscut încât n-ar fi avut nevoie de nume. Pentru că şi mie îmi place Beethoven. Pentru că admir violenţa spirituală. Pentru că nu cred în schimbare. Pentru că nu poţi vorbi despre acest roman decât la un mod subiectiv. Pentru că e o provocare şi ar fi păcat să dai înapoi.
Totuşi, previn amestecul celor două recomandări. Jazzul şi ultra-violenţa nu pot rezulta decât un produs lynchian (mai elegant, ce-i drept) al stomacului.

49. Anca Vancu Says:
Buna!
Pentru ca am gasit pe site-ul mixuldecultura.ro un articol care mi-a trezit interesul, am hotarat sa va scriu pentru a scoate din anonimat o carte preferata si un album muzical care mi-a placut mult si care imi rasuna si acum in minte.
O poveste suprarealista si fascinanta. Cum? Pai intr-o lume dominata de ritmurile lui Duke Ellington, o lume ce asculta alte reguli, in care soarecii au pareri proprii iar pestele servit la cina este pescuit din chiuveta, un nufar crescut in plaman ce se dovedeste a fi o boala care poate fi oprita numai prin prezenta altor flori, se contureaza o frumoasa poveste de dragoste intre doua personaje cu trasaturi ce ii intruchipeaza pe ” blondul care îl interpreta pe Slim din Hollywood Canteen” si niste ochi albastri, buze rosii, asadar o frumusete naturala intr-un chip fericit. Iar daca aceste mici detalii ti-au captivat atentia, nu mai sta pe ganduri si fugi si cauta in rafturile librariilor “Spuma Zilelor” de Boris Vian.
Radio Retaliation al formatiei Thievery Corporation este un album pe care atunci cand il asculti pentru prima data esti fericit. Si apoi il iei de la capat ( vorbind din proprie experienta ). O atmosfera lounge, cu influente de jazz, trip hop si reggae combinate cu stiluri indiene sau braziliene ( ceea ce numim bossa nova ) pare potrivita pentru ceaiul de dimineata, pentru drumul catre mare atunci cand iti lipseste compania, pentru petrecerea de pe teresa lacului, chiar si pentru a adormi placut.
Acum? 15. Sweet Tides Apoi? 1. Sound the Alarm
Acestea sunt propunerile mele. Tu, cititorule, sper sa le imbratisezi cu drag.
Multumesc!

68. Claudiu Balan Says:
Cerinţa de bază fiind aceea de a mixa lectura cu audiţia pentru a uita de căldură, am ales două lucrări crepusculare, care, pe alocuri, au darul de a provoca şi frisoane : Clara şi Penumbra, Jose Carlos Somoza, 2001 şi how to dismantle an atomic bomb, U2, 2004.

Anul 2006. Arta înseamnă putere. Arta înseamnă bani. Dar arta şi-a găsit un nou mod de exprimare. Vorbim despre întrepătrunderea picturii, sculpturii, body-art-ului cu trăirile instantanee ale teatrului. Într-un cuvânt: hiperdramatismul.

Nimeni nu mai pictează pe pânze clasice, tablourile prind viaţă, sunt persoane în carne şi oase. Pictura nu se mai face numai cu grund, vopsele şi penel, ci are o componenta la nivel interior pentru a trezi sau inocula sentimentul vizat de pictor. Profesia de „pânză” este extrem de dură. Ani de antrenament şi contracte marginale pentru a putea spera la atenţia un „pictor” celebru. Expunerea poate dura ore întregi şi presupune imobilizarea expresiei pe care „pictorul” doreşte să o imprime. Este o cursă contracronometru spre celebritate pentru că „pânza” umană este efemeră.

Iar dacă nu ajungi să pozezi într-un tablou celebru atunci singura şansă este să devii o piesă de mobilier uman fără viitor, plafonat, simplă decoraţiune într-un birou oarecare.

Iată o lume fascinantă şi înspăimântătoare în acelaşi timp, o carte gri despre o lume a griurilor colorate, un stil crepuscular despre condiţia artistului genial care nu reuşeşte să înfăptuiască o capodoperă.

O serie de recenzii spun că este vorba despre exploatare sexuală şi sadism. Nimic mai plat şi fără orizont. Numai cine nu a citit o astfel de carte şi nu a înţeles ce înseamnă artă poate considera că sexul este elementul central în Clara şi Penumbra.

Şi pentru că e vorba despre anul 2006, îmi amintesc de momentele când citeam cartea de mai sus şi ascultam noul (pe atunci) album U2 – how to dismantle an atomic bomb. Deşi unele piese poartă imaginaţia printre zgârie-norii tipic americani, atmosfera este una crepuscular – nocturnă şi sentimentele trezite se armonizează în genul pieselor de puzzle cu povestea Clarei.

56. Oana Says:
Exista momentul in care vrei sa te rupi de lume si sa pasesti in vis. Adapostit la umbra unui copac inflorit, sau pitit sub patura intr-o zi cu ploaie. Exista momentul cand o poveste de dragoste poate deveni Povestea. Asa e \”Zenobia\” a lui Gellu Naum. Carte de stare si visare, cum imi place sa ii spun.
Dintr-un moment in altul vei inchide ochii pentru a vedea rochia de plastic a Zenobiei, sau cuvintele ei colorate. Sau poate doar vei cresta in tine imaginea unei povesti ireale. Si vei face acest lucru prin muzica.
Pentru prima data cand citesti cartea combinatia este \”Zenobia\” si Yann Tiersen.
Pentru oamenii carora le place sa viseze: amestecati Zenobia cu Katie Melua
Pentru cei care au iubit ideal si ideatic si care cred in forme sferice ce pot cuprinde oamenii-fluture: muzica de violoncel interpretata de Rostropovich
Mixul de sentimente: una bucata \”Zenobia\”, iarba, mp3 cu \”La femme d\’argent\” (Air), \”Teardrop\” (Massive Attack), \”La femme qui t\’aime\” (Alexandrina Hristov), \”Songbird\” (Eva Cassidy).

42. Georgiana Says:
Carte: 1984 – George Orwell
Album: In Rainbows – Radiohead.

Combinatia dintre acestea doua a facut lectura sa decurga mult mai palpitant, amplificand experienta “1984″ pana in punctul in care visam actiunea, faceam parte din intregul sistem inabusitor. Teribil.
Datorita muzicii aproape nepamantene a celor de la Radiohead, mereu cu un pas inaintea oricarei alte trupe in ce priveste inovatia si explorarea sentimentelor umane, perioada in care m-am lasat afectata de George Orwell m-a facut o persoana mai sensibila si poate putin mai paranoica. Si stiu ca nu sunt singura care a simtit asta pe propria piele dupa cartea asta fascinanta. Si Radiohead.

60. Arana Says:
Muzica: Virgin Black – Requiem – Mezzo Forte 2007. Este vorba despre o trupa de doom metal, in esenta, din Australia. Frumusetea acestui album rezida in numeroasele influente de care are parte, imbinand muzica clasica, cu metalul cel mai dur, cu accente din cele mai ciudate, apropiiundu-se de absolut orice latura umana. Albumul face parte dintr-o trilogie, insa a fost primul aparut si cel mai reusit in optica mea. Mie personal, la momentul respectiv, mi-a deschis ochii si mi-a oferit multe perspective noi in muzica.

Carte: Aici e ceva mai greu. E atat de plin de carti bune si atat de usor sa fii subiectiv, doar pentru ca ai citit ceva fix in momentul potrivit incat o recomandare poate foarte usor da gres. Ma hazardez totusi cu Elias Canetti – Orbirea. Pentru ca la randul meu am citit-o in urma unor recomandari si mi-as fi dorit sa stiu mai devreme despre ea. Pentru ca este maiestuoasa si este greu sa nu o iubesti, aprig cititor fiind. Atinge cele mai sensibile puncte, de la carti si geniu pana la moarte, nebunie. Pentru ca personajele sunt construite excelent, totul este calculat si realizat la milimetru si nu gasesti loc de imperfectiune. Este inspaimantatoare in influenta pe care o poate avea asupra unui biet suflet de cititor. O carte ce refuza sa se faca uitata. Si consider ca are nevoie de toata promovarea, deoarece un roman de asemenea factura nu intalnesti la tot pasul. Dincolo de orice influente subiective, nu i se poate nega calitatea obiectiva.

63. Silvia Gradinaru Says:
Ceea ce urmeaza sa recomand se potriveste unei seri de vara, cu cer limpede in care mai ai putin si stii exact ce a vrut sa spuna Cohen cand a scris: “Silence, and a deeper silence when crickets hesitate”. Numai ca tacerea nu se potriveste unei astfel de seri astfel ca, in fata unei stari nedefinite se asculta o muzica ce are un stil greu de clasificat. Dar aparte. “Nomad Rhymes” al celor de la Urma este cel pe care il ascult cel mai des. Este genul de muzica pe care sa-l asculti in penumbra, cu cafeaua alaturi, gandind sau pur si simplu simtind, asa cum indeamna refrenul din ” Buy me with a coffee “.
In ceea ce priveste cartea ma vad in pozitia de a recomanda ” Lupul de stepa” de Hermann Hesse. Potrivit muzicii, potrivit decorului, iti da voie sa te descoperi in omul singuratic care adaposteste inauntrul sau un lup. Pe masura ce lupta dintre cei doi se inteteste, ramai asteptand ca Hermine sa apara la tine in camera si sa te invete sa dansezi. Chiar daca stiai, ea te va invata mai bine. E o carte care te invata sa traiesti in momentul in care ii dezlegi itele. Dar atentie, este ” doar pentru cei nebuni” .
Acestea fiind…recomandate, va urez o vara cu lecturi si auditii placute,