Articol de Florentin Streche

Suzanne Vega va concerta în România joi, 16 iulie, la Sala Palatului, iar în deschidere va cânta Ioan Gyuri Pascu! Asta da veste bună pentru cei care păstrează în sufletul lor poezia muzicii şi a folk-ului de calitate. Emoţia din vibrato-ul cald al cântăreţei Suzanne Vega îi sensibilizează chiar şi pe cei mai puţin receptivi la acest mod de a crea muzică. O muzică frumoasă, intimă şi, cum ziceam mai devreme, puternic infuzată de poezia simţirilor şi a imaginaţiei creatoare. Suzanne este cântăreaţa-povestitor, ea aducând în expresivitate un murmur atât de personal, însoţită fiind de fiecare dată de o chitară, pe care o poartă cu sine de la 11 ani şi din care ies la suprafaţă muzica, stările şi personalitatea umane. Influenţele muzicale de Motown, bossa nova, jazz-folk, provenite din mediul familial sunt evidente şi conturează profilul unei artiste complete şi autentice.

Un nume, Suzanne, care mă duce cu gândul la acea frumoasă baladă interpretată de Leonard Cohen, marele poet al muzicii confesive, care va reveni în România pe 4 septembrie, în Piaţa Constituţiei. Am descoperit-o pe Suzanne în urmă cu mulţi ani, un pic confuză, rătăcită, pe treptele clădirii pe care stătea agăţată iedera, povestindu-şi fragilitatea şi protejându-se de suferinţa fizică. Pe atunci ea se numea Luka, iar vorbele ei sunau cam aşa:

My name is Luka
I live on the second floor
I live upstairs from you
Yes I think you’ve seen me before

I think it’s because I’m clumsy
I try not to talk too loud
Maybe it’s because I’m crazy
I try not to act too proud

They only hit until you cry
I guess I’d like to be alone
With nothing broken, nothing thrown
Just don’t ask me how I am

Altădată, am zărit-o pe Suzanne într-un restaurant, într-o după-amiază ploioasă, când îşi lua cafeaua obişnuită la Tom’s Diner. Iremediabil m-a cucerit prin prezenţa sa luminoasă, totuşi retrasă,  şi acordurile acapella, în acele clipe magice şi triste deopotrivă ale poveştii “of an actor / who had died while he was drinking“, ca apoi să prefere un “turning to the horoscope / and looking for the funnies“. După aceea am fost purtat pe drumurile poveştilor de demult, când nimfa Calypso avea darul de prinde în mrejele sale pe cei plecaţi pe mare, istoviţi de căutări deşarte şi iubiri trecătoare:

My name is Calypso
I have let him go
In the dawn he sails away
To be gone forever more
And the waves will take him in again
But he’ll know their ways now
I will stand upon the shore
With a clean heart

În 2007 m-am reîntâlnit cu Suzanne, o dată cu lansarea albumului Beauty & Crime, în memoria fratelui său, dar şi a victimelor dispărute tragic în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001.

Îmi place să cred că evenimentul de pe 16 iulie va fi cu adevărat “beauty”, iar pentru cei care nu pot ajunge să o vadă şi să o asculte, o “crime”.