Mixul de Cultura » Blog Archive » Patty Diphusa, de Pedro Almodóvar

Cultura pentru toate simturile

Patty Diphusa, de Pedro Almodóvar – Manifestul literar al unui cineast

27 July 2009 6 Comentarii

Am pornit la drum cu ideea fixă, greşită dealtfel, că Almodóvar şi-a spus ce avea de spus în filmele sale, care nu au reuşit să mă captiveze. Mirarea cea mai mare a fost faptul că îl ştiam de cineast, cu filme de autor ce abordează teme şocante, la limita moralităţii şi societăţii. Patty Diphusa este, după cum spunea şi autorul, cea mai dragă dintre personajele sale.

Imprevizibilă, cu o doză de erotism peste medie, m-a şocat iniţial iar ulterior mi-a prins ochii şi gândurile într-un Madrid necunoscut care a reuşit să mă farmece. Cartea aceasta nu este recomandată pudicilor şi nici celor care nu sunt obişnuiţi cu stilul filmelor lui Almodóvar. Pentru că efectul ei se pierde. Sub transa primelor impresii, va părea facilă şi cumva slabă faţă de alte romane ale unor scriitori consacraţi. Şi nu este aşa. Este personajul preferat tocmai pentru că îl reprezintă în aşa măsură încât, metaforic, Patty este varianta sa feminină.

Structura cărţii este de mini–articole scrise de autor pentru publicaţia madrilenă “La Luna”, precum şi părţi din jurnale. Fiind publicate periodic, romanul creat în mai multe părţi este discontinuu. Astfel, întâlnirea lui Patty, vedeta de filme erotice, cu un şofer de taxi va fi relatată de două ori, în două momente diferite.

Legat de această primă parte, gândurile mele aleargă în jurul aceluiaşi cuvânt: “şocant”. Aceasta este dealtfel miza autorului: Patty este vedeta perfectă, cu conştiinţa unicităţii sale, cu o vivacitate ieşită din comun. Patty nu doarme niciodată, somnul ar însemna încetarea vieţii ei, iar actriţa nu poate accepta o astfel de înfrângere. Nu voi detalia aici întâmplările prin care trece ea, vă va rămâne vouă plăcerea descoperirii lor. Singura menţiune ce o voi face este că Patty pare eroina unui film tipic Almodóvar.

Atenţia mi-a fost atrasă mai degrabă de partea a doua a cărţii. Aici, autorul îşi dă jos costumul personajului şi rămâne gol, el cu ideile lui, cu trecutul lui de tânăr sătean, atârnând încă de conştiinţa existenţei actuale. Mai mult, artistul relevă un auto-interviu interesant, de unde vor ieşi la iveală viziunea şi impresiile unei vieţi trăite făcând exact ceea ce şi-a dorit.

Almodóvar surprinde prin luciditate, prin buna cunoaştere a valorii, umorul spumos şi stilul dincolo de orice îndoială literar. Se manifestă pe sine vorbind despre alţii în tot restul cărţii. O abundenţă de repere culturale sunt prezente, iar cele aparţinând cinema-ului primează, bineînţeles.

Un pasaj surprinde o poveste dadaistă, construită în stilul caracteristic jocurilor de litere specifice curentului promovat de Tristan Tzara. Cu umor şi ironie dusă până la sarcasm chiar, Almodóvar oferă sfaturi tinerilor cineaşti care vor să reuşească în industria filmului.

Un alt fragment deosebit este cel dedicat Madridului, unde sentimentele de ataşament ale autorului parcă trezesc aceleaşi sentimente cu ale unui bucureştean captivat iremediabil de farmecul metropolei. Iar Bucureştiul pare să semene cu capitala spaniolă în mai multe privinţe.

6 Comentarii »

Florin said:

Nu am citit cartea, dar de-abia astept sa o fac. Cat despre personajele din film si carte, Almodovar a avut intotdeauna o forma de intelegere si de umanitate pe care,eu cred, o putem simti la fiecare “intalnire” cu cineastul spaniol. Vazandu-i majoritatea filmelor, am simtit ca Almodovar nu are sentinte decisive, isi lasa personajele sa vorbeasca, sa isi spunea povestea, oricat de trista sau socanta ar parea, pentru ca este ceea ce el stie sa ofere, ca intr-un soi de “educatie a oamenilor”, cu bune si rele, cu slabiciuni si excentricitati.

Stiu ca am sa spun o banalitate, dar o fac pentru ca eu cred in aceasta: atitudinea regizorului si scriitorului Almodovar pentru personajele sale este si o cerinta, nu un mod imperativ, de a-l accepta si “asculta” pe omul Almodovar. Nu cred din cele citite in comentariul tau, Cristina, ca scriitorul sa fie altfel ca regizorul…

# 27 July 2009 at 2:02 PM

+3 Cristina Andrieş said:

Am citit cartea cu nesaţ şi probabil că surpriza cea mai mare a fost aceea de a-l redescoperi pe Almodóvar prin ochii unei starlete excentrice cu trăiri profunde. Era pur şi simplu acolo, parcă-l ascultam şi aproape că simţeam cum îmi respiră în ceafă multe dintre cuvintele pe care personajul Patty Diphusa le aşterne pe foaie.

Iar ca regizor, Almodóvar m-a cucerit încă de la primul film pe care l-am văzut.
Modul atât de realist şi brutal în care îşi construieşte personajele, actorii pe care îi alege (Penelope Cruz pare a fi potrivită în orice film al său), curajul de a da mână liberă propriilor monştri… Toate astea trasează conturul unei lumi fascinante, spre care mulţi deschid ochii larg, a mirare, dar pe care la fel de mulţi nu o conştientizează ca fiind atât de aproape.

# 27 July 2009 at 4:48 PM

+2 Cristina Clopot (author) said:

@Florin, cartea chiar merita citită. Cât despre ipostazele regizor/scriitor, nu spun că ar fi diferit, am spus numai că mi-a completat o viziune asupra unui cineast pe care îl percepeam diferit.

@Cristina. Aceeaşi senzaţie o aveam şi eu, Patty este alter ego-ul feminin al regizorului şi cel mai sugestiv personaj creat de el.

# 28 July 2009 at 9:57 AM

+2 Florin said:

Am citit cartea si raspunsul este ca l-am regasit pe Almodovar-ul stiut, cu umor inteligent si excentricitati tipice lumii pe care o descrie in film si in carte. O carte care se citeste in 2-3 ore, pe care nu o poti lasa din mana si care abunda in descrieri personale, in imagini reflectate in atatea personaje din Madridul atat de drag lui. Pentru Ozu e Tokio, iar pentru Almodovar avem Madrid. Biografia este pentru Almodovar “el sentido de vivir”, lucru explicit in ultima parte din romanul-eseu, sugestiv intitulat “De umplutura”. Multumesc pentru bucuria lecturii si il stimez in plus pe acest Almodovar uman.

@Cristina C. – Aceea era o negatie cu valoare de completare. Nu e vorba de un “nu” sec. Iata ca scrierii ii lipseste puterea accentului, a tonului din rostire:) Felicitari pentru articolul care reda atmosfera din “Patty Diphusa”, titlul insusi fiind o ironie un pic “imprastiata” a lui Pedro (Patty).

# 28 July 2009 at 4:15 PM

+1 Cuida said:

Am urmarit filmografia lui Almodovar si am si lecturat cartulia ce face subiectul acestui articol. “Patty Diphusa” este regizata de o penita excentrica. Sa fie Patty anima lui Pedro, fatetele personalitatii scriitorului-regizor sa se reflecte in destinele femeilor sale imprevizibile, naturale in vulgaritatea lor, decupate din banalul existential si “injectate” cu forta de expresie ce rezida tocmai din expunerea firescului “machiat” subtil, astfel incat sa nu se asemene tenului incarcat al varstnicelor din lupanare ? Cu siguranta, da. Sunt inutile descrierile pentru o asa de complexa manifestare artistica.
Mi-am reimprospatat amintirea acestei lecturi fascinant de savuroasa. Frumos

# 29 July 2009 at 7:43 PM