Articol de Hermina Stănciulescu

De la Whatever happened to Benny Santini? până azi s-au scurs prin clepsidră mai bine de 30 de ani presăraţi cu premii, 22 de albume de studio şi 8 albume de compilaţie, 2 albume cu apariţii live şi un material apărut pe coloana sonoră a filmului La Passion.

Să mai spunem despre el că şi-a impresionat fanii prin concerte grandioase, că vocea îi este inconfundabilă, că nenumărate sunt melodiile intrate în categoria „oldies but goldies” din lumea rock-ului şi blues-ului. Am mai putea adăuga că, odată descoperindu-l, nu poţi să nu zăboveşti câteva ore bune prin lumea de pe discurile sale.

Cu un asemenea portofoliu îl regăsim şi recunoaştem în prezent pe solistul chitarist şi pianist de-o viaţă, Chris Rea. Un clasic al rock-ului şi blues-ului care va susţine un concert la Sala Palatului în februarie 2010, ca parte a turneului de promovare a ultimului său album.

Şi pentru că tot am început să vorbim de nou, cel mai recent album semnat Chris Rea este o colecţie a celor mai cunoscute piese, aşezate cuminte într-o înşiruire care poartă numele Still So Far To Go – The Best Of Chris Rea. Pentru cei ce ştiu să-i aprecieze muzica, alături de piese celebre ca Let’s Dance, Josephine, Stainsby Girls, The Road To Hell, Auberge, God’s Great Banana Skin sau Julia se regăsesc şi două apariţii noi, Come So Far, Yet Still So Far To Go un blues tematic, captivant şi revigorant şi Valentino o baladă tomnatică încărcată de armonii nostalgice.

Când am primit albumul acesta, văzându-i denumirea, m-am gândit că e tot ce-mi lipsea:  încă un mare cântăreţ ce adună cele mai îndrăgite piese pe un album, incapabil să creeze ceva nou dar cu o mare dorinţă de a se promova  publicului său în continuare. Este adevarat că a devenit într-un fel o modă să-ţi reeditezi într-un album lista cu cele mai căutate melodii. Dar ascultând albumul, citindu-i povestea pe ritmurile de blues şi rock, am realizat că este o adevarată onoare să-l asculţi. Şi m-am trezit brusc. Amestecat cu dragoste pentru muzică, pentru simplitate şi calitate, ţineam în mâini 30 de ani de poveste. Nu-i lucru mărunt o astfel de realizare şi sunt puţini cei care rezistă schimbărilor de-a lungul anilor şi continuă să-şi surprindă publicul atâta vreme.

Despre creaţiile lui Chris putem adăuga că, datorită stilului abordat, surprind întotdeauna prin naturaleţea cu care sunt interpretate şi se “culcuşesc” în memorie şi în suflet, aşteptând momentul potrivit în care să-ţi ofere un semnal pentru a le asculta din nou.

Ca o concluzie, albumul s-a dovedit a fi o încântare auditivă şi cu siguranţă va trece testul celor care, ascultându-l , vor simţi parfumul amintirilor ultimelor trei decenii.