Cine a câştigat o carte curajoasă
Cu scuzele de rigoare pentru întârziere (ne-a luat un pic valul sărbătorilor), anunţăm încheierea concursului.
Câştigătorii sunt Irina, Leul de Oraş şi Amarie. Fiecare dintre ei va primi un exemplar din romanul Trebuie să vorbim despre Kevin, despre care aşteptăm să-şi spună părerea pe pagina recenziei.
După cum am promis, iată şi descrierea “oficială” a lui Kevin. Felicitări tuturor participanţilor!
Înainte de crimă
Dar când m-am uitat pe furiş la Kevin, privirea lui era blazată. Înfăţişarea de bosumflat, cu gura ţuguiată, era expresia lui obişnuită în stare de repaus. El nu rezolva cuvinte încrucişate din Times, dar mâzgălea inexpresiv căsuţele goale cu o cariocă.
***
Un raport iniţial privind „progresul“ lui Kevin în acel noiembrie preciza că este „un pic nesociabil“ şi „s-ar putea să aibă nevoie de sprijin pentru a iniţia relaţii“. Domnişoara Fabricant nu voia să-şi critice sarcinile, aşa că trebuia să mă dau peste cap să-mi spună pe înţelesul meu că băiatul nostru şi-a petrecut primele două luni stând nemişcat pe un scăunel în mijlocul clasei şi privind apatic la colegii lui care se agitau fără rost. Cunoşteam privirea aceea de om îmbătrânit timpuriu, cu ochii gălbejiţi, privire însuţeţită doar de o licărire sporadică de scepticism dispreţuitor. Când era forţat să se joace cu ceilalţi colegi, răspundea că tot ce fac ei e prostesc, vorbind cu greu şi parcă sleit de puteri, atitudine cu care în şcoala generală şi-a convins profesorul de istorie că era beat.
Ţinuta lui:
Aşa că de-acum e liber să-şi folosească stilul complicat de îmbrăcăminte pe care l-a dezvoltat pe la paisprezece ani, realizat în mod dubios ca replică la îmbrăcămintea care domina, aia lălâie — figura durilor din Harlem plimbându-se de colo-colo printre maşini, cu boxeri care văd lumina soarelui pentru că turul pantalonilor care ar putea să echipeze o şalupă cu vâsle se leagănă în apropierea genunchilor. Dar dacă stilul alternativ al lui Kevin iese în evidenţă, eu una nu pot decât să-mi dau cu părerea în această privinţă. În clasa a VIII-a, când a etalat pentru prima dată moda asta, am presupus că tricourile astea care îl strângeau la subraţ şi fac cute de-a lungul pieptului erau preferinţe mai vechi la care nu voia să renunţe, aşa că am plecat să-i caut altele de mărimi mai mari. Nici nu s-a atins de ele vreodată. Acum am priceput că pantaloni din ăştia, al căror fermoar nu se închide de tot, erau aleşi cu atenţie. Ca şi hanoracele ale căror mâneci se ridicau peste încheietura mâinii, cravatele care se bălăngăneau la zece centimetri deasupra curelei pentru ocaziile în care l-am obligat să arate „bine“ şi cămăşile cu deschizături între capse. O să-ţi spun că lucrul ăsta cu îmbrăcămintea de mărime mică a avut ceva impact. La prima vedere ziceai că a dat sărăcia peste el şi nu numai o dată m-am abţinut să nu comentez că lumea va zice că nu câştigăm destui bani pentru a-i cumpăra copilului aflat în creştere pantaloni noi; adolescenţii abia aşteaptă semne că părinţii lor sunt obsedaţi de poziţia în societate. În plus, la o privire mai atentă am observat că îmbrăcămintea lui intrată la apă era de firmă, aşa că ipoteza unui trai greu nu putea fi privită decât parodic. Sugestia de a spăla rufe la o temperatură prea mare era o inepţie comică, iar croiala de jachetă pentru copii de-a lungul umerilor făcea uneori ca braţele să-i fie trase în afară în cel mai stupid mod posibil, ca la maimuţoi. (Asta a fost cea mai reuşită încercare de a încăpea într-o croială obişnuită; niciunul dintre cei cu care am vorbit despre fiul nostru nu a precizat nicicând că l-ar amuza chestia asta.) Felul în care tivul pantalonilor săi se oprea la ceva distanţă de şosete crea impresia de băiat venit de la ţară, în concordanţă cu plăcerea lui de a face pe prostul. În stilul lui era mai mult decât o aluzie la Peter Pan — un refuz de a se maturiza — deşi sunt nedumerită de ce se crampona atâta să rămână copil, când copil fiind părea rătăcit, orbecăind pe vremea aia cam cum făceam eu în casa enormă în care ne mutaseşi. Pantalonii lui Kevin sunt strânşi pe corp, evidenţiindu-i testiculele, iar tricourile mulate îi scot în evidenţă sfârcurile. Poate că da; cu siguranţă tivul strâns de la mâneci, gulerul bine întins şi cureaua scoasă în afară îi înfăşoară trupul în corzi şi-mi amintesc de cei care fac sex legaţi fiind. Nu pare confortabil, aşa că din punctul acesta de vedere vestimentaţia i se potriveşte. Kevin nu se simte confortabil; iar hainele mici reţectă aceeaşi jenă pe care o simte în propria sa piele. Să priveşti hainele lui sufocante ca pe o cămaşă aspră din păr de cal folosită pentru penitenţă ar putea părea exagerat, dar cureaua îl roade, gulerul îi zgârie gâtul. Bineînţeles că disconfortul creează disconfort şi altora — şi asta face parte din plan. Adesea când sunt cu el mă trezesc că trag de hainele mele, că mă iau discret de vreo cusătură dintre fese sau că-mi deschid încă un nasture la bluză. (…)Dar să revin; astăzi: stătea tolănit în camera de vizită,purtând probabil ce ar fi putut să fie pantalonii scurţi ai unui ţânc, de vreme ce nu i-am recunoscut ca fiind cumpăraţi de mine. fioala aia minusculă pe care o purta pe el se ţinea în cei doi nasturi de la mijloc, aşa că partea inferioară a toracelui era la vedere. Acum şi tenişii îi sunt prea mici şi le stâlceşte partea din spate cu călcâiele. S-ar putea să nu-i placă să mă audă spunând lucrul acesta, dar e graţios. Mişcările lui au un grad de apatie ca şi mersul lui. Şi are şi înclinaţia aia, merge într-o parte ca un crab. Când înaintează cu şoldul stâng se duce un pic într-o parte aşa cum fac manechinele pe podiumul de prezentare. Dacă şi-ar da seama că văd urme de efeminare la el nu cred că s-ar supăra. Adoră ambiguitatea, îi place să te facă să te întrebi.
După crimă
Când Kevin a fost adus, am remarcat o schimbare în ţinuta lui înainte de a scoate vreo vorbă. Toată acea condescendenţă şmecheră dispăruse şi în sfârşit am apreciat cât de obositor trebuie să fie pentru Kevin să menţină această plictiseală de genul „cui îi pasă“ cât e ziua de lungă. Din cauza furtului epidemic de bluze şi tricouri de mărimi mici, Claverack a renunţat la experimentul său cu haine de stradă, aşa că purta o salopetă portocalie — pentru prima dată ceva care nu numai că era de mărime normală, dar chiar puţin mai mare pentru el, în care părea pipernicit. Cu trei zile înainte de majorat, Kevin începe în sfârşit să se comporte ca un băieţel — confuz, pierdut. Ochii lui îşi pierduseră strălucirea şi se retrăseseră în fundul capului. (…) M-am uitat la el surprinsă. Tremura. În decursul celor doi ani, a căpătat mici cicatrice de luptă de-a lungul feţei, iar nasul lui nu mai e chiar drept. Efectul nu-l face să arate mai dur, ci răvăşit. Cicatricele au transformat acea linie ascuţită, armeană, a trăsăturilor sale în ceva ambiguu. Ar fi putut la fel de bine să fie desenat de un portretist nesigur, care recurge constant la o radieră.
——–
Mixul de Cultură şi editura Vellant vă provoacă din nou la concurs.
Jucaţi-vă de-a detectivii!
Regulile sunt simple: noi vă povestim câte ceva despre personajul principal al romanului Trebuie să vorbim despre Kevin, iar voi îi schiţaţi, în câteva cuvinte, un portret fizic şi psihologic.
Trei dintre descrierile cele mai apropiate de realitatea cărţii vor fi premiate cu câte un exemplar din Trebuie să vorbim despre Kevin.
Nu trişaţi! Cu siguranţă ne vom da seama dacă trageţi cu ochiul.
Cum veţi şti că apreciem corect textele voastre?
După încheierea concursului, vom publica un fragment în care Kevin este descris detaliat, atât înainte, cât şi după crimele comise.
Gata. Nu vă mai ţinem în şah.
Iată povestea după care va trebui să vă ghidaţi:
Cu o săptămână înaintea celebrului atac armat de la Liceul Columbine şi cu doar trei zile înainte de a împlini 16 ani, Kevin îşi încuie în sala de sport şapte colegi de clasă, un îngrijitor şi un profesor, pe care îi ucide unul câte unul cu o arbaletă. Detaliile masacrului nu le aflăm de la ştiri, ci dintr-o serie de scrisori extrem de personale pe care Eva, mama lui Kevin, le scrie soţului său în încercarea de a-şi explica tragedia şi de a-şi înţelege rolul în producerea ei.
Dezvăluindu-şi propriile sentimente cu privire la maternitate, carieră, familie şi cultura americană, cu toate consecinţele acesteia asupra comportamentului deviant al adolescenţilor, autoarea Lionel Shriver îşi ţine cititorii într-o continuă pendulare între vină şi empatie, răzbunare şi iertare, furie şi resemnare.
Descrierile vor fi lăsate într-un comentariu la acest articol sau trimise pe adresa noastră, contact@mixuldecultura.ro, cu menţiunea că vom posta conţinutul mailului pe site, tot sub formă de comentariu.
Concursul va lua sfârşit duminică, 27 decembrie, ora 23.59, iar jurizarea se va face de către de Mixul de Cultură şi editura Vellant. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cursul zilei de luni, 28 decembrie, urmând să fie contactaţi ulterior pentru a intra în posesia premiului.
.
Despre carte:
Apărută în 2003, Trebuie să vorbim despre Kevin a primit premiul Orange (2005) şi este în acelaşi timp un thriller şi un studiu aprofundat al ambivalenţei iubirii de mamă. Imediat după publicare, romanul a provocat numeroase dezbateri şi zvonuri, fiind considerat “un hit feminist underground” de către New York Observer. Deşi iniţial a fost refuzat categoric de agentul literar al autoarei, din cauza subiectului controversat, volumul a fost publicat şi a ajuns un bestseller internaţional după ce Lionel Shriver a decis să renunţe la serviciile agentului său şi să meargă cu textul direct la editură.
Kevin nu poarta blugi si nici camasa. Se imbraca normal, ingrijit, poarta rucsac si nu iese in evidenta cu nimic. Are ochi expresivi si o fata de copil.
El nu se joaca si nu zambeste. De fapt, colegii lui nici nu-l observa. Alearga cand suna clopotelul si se impiedica de el.
Se simte neglijat, dar tace ca un om mare. Nu se plange nimanui si nu varsa lacrimi. Ar putea fi chiar mut la cat de mult vorbeste in general.
Kevin ucide cu sange rece si fara mustrari de constiinta, ca sa se razbune pe profesorul care i-a dat o nota mica, pe colegii care l-au batut si pe ingrijitorul care nu l-a salvat.
Era un tânăr firav, gălbejit, cu buzele subţiri, ochii mari, injectaţi de oboseală şi nesomn, privirea încărcată. Umbla buimac cu ochii în jos prin încăperea pustie şi întunecată. Sub picioarele lui gresia era udă şi rece. Simţea că pregăteşte, în acea încăpere, un anumit lucru de o mare importanţă. Nu-i era nici lui clar ce doreşte cu o aşa mare nelinişte. Înţelegea că alta nu era de făcut. Cu el lucrurile stătuseră mereu altfel. Un copil nedorit, pe care nu-l preţuia nimeni … iar el ştia asta. Nu putea să-şi găsească liniştea, oriunde ar fi mers, orice ar fi făcut, gândurile i se îndreptau spre acel lucru despre care ştia doar că trebuie făcut. Îi displăceau toţi. În străfundurile lui toate începuseră să capete o altă înfăţişare. Avea grijă să nu observe nimeni asta. Va fi o zi ca toate celelalte, îşi spuse…
Kevin este tipul de copil caruia ii place sa fie ingrijit, poarta numai jeansi albastri si camasa calcata perfect, si intotdeauna in buzunarul stang de la piept tine un pix si o agenda micuta. Este un baiat blondut, cu parul putin ondulat pe la extremitati, are ochi albastri si buze carnoase. Este un baiat foarte bine educat, vorbeste cursiv si denota o inteligenta greu de patruns. Nu prea este sociabil, insa are cativa prieteni, de care totusi nu este prea apropiat, caci el nu poate avea incredere in nimeni, in afara de el. Este o persoana extrem de fixista care apreciaza timpul foarte mult si este punctual mereu. Este un tip foarte calm, insa devine coleric in momentul cand este nedreptatit sau intampina lucruri nelalocul lor.
Sub figura unui copil aproape normal, mai mult sau mai putin, in Kevin zace setea de a ucide, setea de a rezbuna ceva anume…
Uciderea colegilor sai, a profesorului si ingrijitorul o are planuita, nu a fost ceva spontan, ci a trebuit sa gandeasca bine la ea, la cum sa procedeze, la cum sa le provoace o moarte asa cum vrea el, cum merita fiecare… Nu se intelege nici el, stie doar ca nu-si poate controla aceasta pornire spre uciderea lor…
Kevin este un adolescent cu un fizic filiform, slăbănog, osos, cu nu aspect bolnăvicios, cu o privire apatică, rece, lipsită de expresivitate.
Din punct de vedere psihologic este un psihopat (sociopat mai precis), cu toate caracteristicile acestei afecţiuni, şi anume este singuratic, introvertit, insensibil cu ceilalţi oameni, violent, agresiv, lipsit de regrete atunci când face rău altora, malefic, incapabil de iubire, ca orice psihopat manipulează oamenii prin minciună sau intimidare. Cauzele exacte ale tulburării de personalitate antisocială nu sunt cunoscute, dar specialiştii cred că atât factorii ereditari, moşteniţi de la părinţi, cât şi mediul familial şi social în care a crescut şi s-a format copilul sunt deopotrivă importanţi în cazul acestei afecţiuni grave care presupune acest cumul de factori genetici, de educaţie/familie, sociali. Din fragmentul dv reiese şi sentimentul de culpă al mamei care încearcă să-şi găsească “rolul” în povestea sinistră a fiului ei, se simte vinovată că a născut un asemenea copil, că i-a transmis o informaţie ereditară “stricată”, că nu a ştiut să-l educe, să-l iubească.
In fiecare zi pasea cu teama pe coridoarele liceului in care invata, deoarece stia ca va fi batjocurit intr-un fel sau altul, dar totusi cu un sentiment ciudat de ura in inima care nu mai tresarea la aproape nimic din ceea ce se intampla in jurul sau. Kevin a fost intotdeauna tipul de adolescent inchis in el, nu avea decat un singur prieten si pe ala il suporta din ce in ce mai greu in ultima perioada – nu vroia decat sa se detaseze de lumea cruda in care a crescut si de singuratate. Nu-i dadeai mai mult de 14 ani, unii chiar spuneau ca nu are ce cauta la liceu pentru ca era mai mic si mai firav decat ceilalti colegi. Avea o figura mereu palida, cu ochi mari, patrunzatori, care te inspaimantau, dar care pareau sa fie mereu lipsiti de viata. Parul blondut nu era tocmai scurt, parea sa fie tuns neglijent, in timp ce hainele lui Kevin nu erau neobisnuite pentru adolescenti – blugi tociti, camasa si tricou si tenisi mult prea purtati.
Parea sa care zi de zi povara vietii sale insipide si lipsita de cuvintele de alinare ale unui tata in rucsacul mult prea mare pentru el, pe care abia il ridica de jos, dar nu se despartea de el pentru ca acolo isi tinea ascunse toate gandurile asternute pe zeci de foi. La cursuri parea sa fie absent, insa lua cele mai mari note din scoala, cu exceptia sportului, unde nu excela si nici nu avea vreun gand sa indrepte situatia. Caietele sale erau pline de desene ciudate, morbide, iar prietenul sau stia ca are o slabiciune pentru confectionarea de arme si pentru diverse metode de tortura. Insa nimeni nu se astepta la ceea ce avea sa se intample, nici macar mama lui Kevin, care il scapase demult de sub control si cu care baiatul nu mai vorbea aproape nimic.
Ochi mari si tristi, paloare cadaverica.
Introvertit si rautacios.
De o rara inteligenta, isi planuieste minutios fiecare actiune.
Genul de ordasla pe care ai face orice sa n-o ai, dar n-ai nici o garantie ca natura nu ti-o va oferi drept “cadou”.
Kevin, produs (sub)cultural american.
Semnalmente înainte:
-ten alb gălbui, obraji măcdonalds;
-aluniţă mare pe spate;
-tatuaj cu \\"şi eu te iubesc, mamă\\", pe fund;
-maioneză pe buze;
-la piciorul stâng are mărimea 44, la dreptul 42;
-ochi cenuşii, sprâncene gen papion;
Semnalmente după:
-faţă luminoasă – de la palme şi proiectoare;
-ochi luminoşi – de la un senvici cu ardei iuţi;
-încă un tatuaj cu betmen, în palma stângă;
-s-a epilat.
Portret psihologic:
-e obsedat de cultura americană de la 1200 e.n.;
-e inventiv şi analitic;
-l-a marcat profund că nu a reuşit să memoreze pagina 102 din cartea de telefoane;
-desenează pe ascuns camioane cu sâni;
-îi este frică de ceva;
-se miră că nu aude voci;
-scopul său în viaţă este să înveţe să cultive ridichi şi spanac.
Kevin este un baiat normal. Poate putin mai mic de statura decat colegii lui, este saten, cu ochii caprui-verzi, cu buzele si mainile frumoase – aproape ca ale unei fete. Nimic nu-l face sa iasa in evidenta si nici nu pare sa caute asta.
La scoala are note mari mai ales la matematica, fizica si chimie insa ii place sa si citeasca. Literatura e chiar o pasiune pentru el, asa cum pentru ceilalti de varsta lui sunt televizorul sau fotbalul.
Prefera sa fie singur in majoritatea timpului. Are cativa prieteni insa nu i-a chemat niciodata pe la el, sau nu s-a dus acasa la ei. De mic a fost asa si parintii au considerat ca e mai bine sa-l lase sa faca ce vrea, sa nu-i impuna nimic.
Parintii lui sunt persoane foarte rationale, care vor ca Kevin sa invete sa se descurce singur, sa-si formeze singur personalitatea.
Kevin a incercat sa se apropie de fete insa de cand cea care-i placea a zis \"nu vreau sa fiu prietena ta\" a inceput sa le urasca.
Kevin este de obicei tacut.
Kevin a omorat 9 persoane.
Kevin are o inaltime de aproximativ 1 metru si 80 de centimetri si o silueta firava, fiind cu cateva kilograme sub greutatea pe care ar trebui sa o aiba un caucazian de varsta si inaltimea sa. Kevin are parul saten, ochii caprui si mai mult par facial decat majoritatea colegilor sai. Are oase fetei proeminente, fruntea ingusta si buzele subtiri. Nasul subtire este un pic stramb din cauza unei batai din urma cu cativa ani. Pare mai matur decat este, in special atunci cand nu se rade cateva saptamani.
Kevin poarta tricou negru, blugi albastri simpli si incaltaminte Converse. Nu poarta lanturi sau inele, iar in buzunarul cu banii isi tine si briceagul fluturas.
Baiatul de 16 ani este distant fata de celelalte personaje si usor paranoic, cu un instinct de conservare nebunesc. Are mereu impresia ca majoritatea celor din jur ii doresc raul si mereu planuieste cai de a se descotorosi de potentialii inamici.
Kevin este considerat ca fiind ciudat de catre colegii sai, pentru care este un om invizibil, inchis in sine. Oricum, acestuia nu ii pasa foarte mult de parerea lumii despre el. Kevin este doar o fantoma printre cei din preajma sa.
Corectura – randul 4 – “oasele”
Sabotor, deloc afectuos şi plin de ură, aşa apare fiul cel mare al familiei. Singurele momente în care afişează nevoia de dragoste este atunci când este bolnav.
Kevin e un tânăr cu ochii albaştri, foarte expresivi şi faţa de un alb mai alb decât zăpada.
Comportamentul lui este asemănător aceluia unui psihopat. Deoarece tatăl său e aproape întotdeauna plecat şi nu a primit destulă afecţiune, pentru a atrage atenţia a recurs la fapte tragice.
Kevin este un baiat obisnuit. Il vezi pe strada doar daca te impiedici de el. Este tacut, nu prea are prieteni si nici nu prea vrea sa-si faca. Are un hobby in care investeste timp, bani si multa multa rabdare.
Imbracat in jeansi si o camasa in carouri sau un pulover scamosat, nu este interesat de aspectul lui fizic. Dar este curat si ingrijit. Are parul deschis la culoare, cu carare intr-o parte si cu un breton mai lung care atunci cand e stanjenit sau incurcat ii intra mereu in ochi.
Este respectuos, dar nu saritor, punctual, dar nu irascibil, calm, dar extrem de atent.
Nu se confeseaza. Nu are frati sau surori. Isi ajuta mama, incepand de la treburi casnice pana la sprijin moral.
In realitate este frustrat, se simte nedreptatit, de viata, de oameni, de destin, de tot ceea ce se afla in jurul lui. Isi imagineaza cum ar fi viata pentru el daca lucrurile ar fi stat altfel. Si ce ar putea face ca lucrurile sa se schimbe.
Nu poartă ochelari şi nu mai iese din hanorace şi blugi. Când merge, îşi împinge adânc mâinile în buzunare. Este timid doar pentru a împrăştia caracteristicile adolescentului cu interese ciudate.
Deşi aparenţele ne îndeamnă să credem că mediocritatea acestui individ este strict neobservabilă, Kevin nu este un copil normal. Nu are pretenţii, dorinţele sale sunt realizabile, nu-şi exprimă emoţiile iar firea lui nu este deloc energică. În schimb, este plin de frustrare. Simte că viaţa lui are nevoie de un punct de cotitură, de o faptă măreaţă, chiar şocantă.
Inchid ochii si il vad iesind pe usa. Are blugii negri pe el, un tricou alb si camasa albastra. I-am zis de multe ori ca o sa i-o tai in bucati, dar n-am facut-o niciodata. Era nepieptanat ca de obicei, iar suvitele carliontate imi par acum niste capete de serpi unduindu-se in gol.
Un tanar barbat care iese pe usa, un simplu adolescent care se indreapta spre scoala. Un copil.
In ultima clipa, fara sa rosteasca vreun cuvant, isi intoarce capul si imi cauta privirea. Ochii lui ma fixeaza si intuindu-mi nelamurirea, schiteaza un zambet, ca un fel de intelegere tacita, care acum seamana mai mult cu o polita de asigurare inutila.
Mi-a ramas intiparita in minte o imagine incompleta rupta parca dintr-un film mut. Un ochi, o ureche, un obraz, toate dispar in spatele in unei usi care se inchide facand loc unui insert final:
Linistea dinaintea furtunii…
Kevin , un posibil portret fizic şi psihologic (cvasiimaginar)
Din scrisorile extrem de personale pe care Eva, mama lui Kevin, le scrie soţului său în încercarea de a-şi explica tragedia şi de a-şi înţelege rolul în producerea ei aflam o fateta a adevarului, un adevar al mamei, foarte subiectiv, eventual cu tendinte voite sau fara de voie de a se justifica, de a-si justifica contributia insuficienta sau paguboasa la educatia propriului fiu.
Din actiunile personajului se deduce faptul ca personajul principal este un tanar psihopat. Mi-l pot inchipui ca pe un adolescent inalt, slabut, cu o figura anonima, cu fata patata de cosuri, palid, cu privirea imobila, goala, insingurat in pauze, aparent studios , preocupat de studiu.
Fara succes la fete, insingurat, neacceptat de “gasca” din clasa, tinta trecatoare a ironiilor colegilor si uneori chiar a unor profesori, cu rezultate medii si mediocre la invatatura, usor bolnavicios, cu sechele din copilarie, inabil la activitatile fizice, la dans, jocuri.
Participa fara tragere de inima la activitale din scoala, fiind afectat de atmosfera de frustrare din scoala in care atitudinea celorlalti o percepe ca fiind agresiva, indiferenta, sursa de marginalizare si alienare.
In societatea in care traieste se manifesta acte de acest fel , traind intr-un regim de violent, cu atacuri armate in scoli si facultati ( Cu o săptămână înaintea celebrului atac armat de la Liceul Columbine.)
Fapta abominabila o comite cu doar trei zile înainte de a împlini 16 ani, act probabil de bravura,
de razbunare a unui minor imberb, adolescent frustrate, cu crizele specific varstei, cand unii cu relativa usurinta se sinucid din motive neinsemnate, fara noima.
Atitudinea mamei fata de Kevin este ambigua, pe langa dragostea materna fireasca, manifestata intr-o maniera sui-generis, mama cautandu-si justificari pentru a se dezvinovati intr-o anumita masura.
Vazut de tata, prin ochii acestuia Kevin nu este la fel, ipotetic el este mai putin subiectiv, este mai rational (prin faptul ca este la departare, este barbat)
Dar ce poate face un parinte cand costata , postfactum, ca fiul este homosexual sau psihopat? Nu il mai iubeste ? Il considera vinovat?
Rod al ereditatii, al educatiei si al mediului , Kevin ramane o accident enigmatic al naturii si societatii.
Spune-ti parerea!
Parteneri
01. Redactori
02. Colaboratori
Categories
03. Prietenii Culturii
Stam cam asa...
Articole recente
Cele mai comentate articole
Comentarii recente