Articol de Anca Pandrea

Poate vă este cunoscută din La science des rêves sau din Antichrist, cea mai recentă producţie, extrem de controversată, a lui Lars von Trier. Sau poate i-aţi ascultat primele două albume de studio, Charlotte for Ever(1986) şi 5:55 (2006).

Charlotte Gainsbourg este actriţă, cântăreaţă şi compozitoare, născută la Londra, dar crescută în atmosfera mai boemă a Parisului. Gainsbourg nu este străină de lumea artistică, este fiica actriţei şi cântăreţei Jane Birkin şi a lui Serge Gainsbourg, compozitor, cântăreţ, actor şi regizor.

În 1984, Charlotte a debutat în Paroles et musique, în care a jucat rolul fiicei lui Cathrine Deneuve. Prima apariţe muzicală a fost în acelaşi an, alături de tatăl său, cu care a înregistrat Lemon Incest. De atunci, au urmat o serie de proiecte pentru a primit recunoaştere internaţională, cum ar The Cement Garden (1993), Jane Eyre (1996), Lemming (2005), Antichrist (2009), pentru care a primit şi Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de la Cannes.

Cel de-al treilea album de studio, IRM, a apărut la sfârşitul anului 2009 şi a fost produs în colaborare cu Beck, muzicianul american recunoscut pentru colajul de stiluri muzicale, aranjamente postmoderne şi efecte de sunet. Numele este inspirat de sunetul pe care îl face un dispozitiv RMN, iar poveştile, stările şi trăirile poartă cu siguranţă amprenta operaţiei pe creier suferite în 2007 şi a proiectului Antichrist la care a lucrat în aceeaşi perioadă cu înregistrările de studio.

Cele 13 piese (14 în varianta cu CD, DVD şi booklet) sunt o combinaţie ciudată de melancolie şi veselie exuberantă. Nu ai timp cele câteva minute ale unei piese să intri într-o stare oarecare, fie că ai vrea să închizi ochii şi să visezi sau să baţi ritmul pe marginea mesei, că piesa următoare te transpune în cu totul altă lume, mai tristă sau mai dinamică.

Majoritatea pieselor sunt în limba engleză, deşi franceza pare parcă mai potrivită pentru aranjamentele diafane sau sumbre. Charlotte nu numai că interpretează emoţionant poveştile, dar cântă şi la flaut  şi pian în anumite aranjamente muzicale.

În cărticica ce vine împreună cu CD-ul, versurile sunt scrise de mână, ca nişte ciorne, foarte potrivit cu povestea de continuă căutare şi schimbare pe care o spun versurile şi ritmurile.

Surpriza pe care am avut-o descoperind cântăreaţa din spatele actriţei a fost cu atât mai mare cu cât acest album nu este unul oarecare, ci unul extrem de personal şi tulburător (aşa cum sunt cele două roluri ale ei pe care le ştiam deja). A fost o foarte bună alegere de după-amiază răcoroasă, un pahar de vin şi un fotoliu confortabil, o bună recomandare pentru câteva zeci de minute petrecute plăcut şi neaşteptat.