Articol de Anca Pandrea

Ultimul lucru de care aveam nevoie era o comedie romantică siropoasă, dintr-o altă lume, puţin recentă şi greu de pătruns. Recunosc, aşadar, că motivul pentru care nu am schimbat canalul a fost Johnny Depp. Niciunul dintre rolurile sale nu m-a dezamăgit vreodată, aşa că nu îmi dau exact seama dacă numele lui ar trebui să fie pentru oricine motiv suficient de a vedea acest film, dar aproape aş băga mâna în foc că nu o să vă pară rău.

Benny (Aidan Quinn) este mecanic auto într-un orăşel de provincie. Renunţând la orice încercare de viaţă personală, acesta se dedică în întregime îngrijirii surorii lui, Joon (Mary Stuart Masterson), schizofrenică. Viaţa nu este deloc uşoară, între câteva incendii declanşate de Joon, menajerele speriate de toanele tinerei şi medicul care îi propune lui Benny să îşi interneze sora într-o instituţie de specialitate.

Norocul (sau strategia imbatabilă de poker a lui Joon) face ca Sam (Johnny Depp) să intre în viaţa celor doi, fiind pierdut la poker de vărul său, Mike. Încă de la primele imagini cu Sam cocoţat într-un copac, îţi poţi da seama că rolul nu este unul obişnuit (când a jucat Depp un asemenea rol?) şi că va zdruncina chiar şi fărâma de linişte şi ordine pe care Benny a reuşit cu greu să o aducă în viaţa lui Joon.

Lucrurile evoluează natural şi cei doi tineri se îndrăgostesc.  Sam vede dincolo de boala lui Joon şi îi dă încredere în ea, iar nou-înfiripata iubire îi dă curaj lui Sam să se angajaze la un magazin de casete video. Nu ar avea niciun farmec să vă povestesc giumbuşlucurile cu care  Sam reuşeşte să le descreţească frunţile celor doi, să şi-o apropie pe Joon sau să o aducă pe Ruthie (Julianne Moore) în viaţa lui Benny. Dar vă pot garanta că o să vă descreţească frunţile, chiar dacă, poate, scepticismul se va lăsa cu greu dat la o parte.

Relaţia dintre Joon şi Sam este de neînţeles pentru Benny, care vrea să îşi apare sora de orice suferinţă, cu orice preţ, aşa că îl goneşte pe Sam şi îi interzice lui Joon să îl mai vadă. Şocul pe care Joon îl suferă când se hotărăşeste să fugă de acasă o aduce pe un pat de spital, şi de aici mai e doar un pas, tulburător, ce+i drept, până când Benny va înţelege puterea tămăduitoare a iubirii şi lucrurile se aşează pe un drum mai liniştit, atât pentru Joon şi Sam, cât şi pentru el şi Ruthie.

Încă o bilă albă în favoarea acestui film este povestea stafidelor, care au fost cândva struguri tineri şi gustoşi, iar acum sunt doar nişte boabe umilite, chircite şi ridate. Acum pot spune şi eu oricui mă întreabă de ce nu îmi plac stafidele şi de ce le dau la o parte din cozonac sau plăcintă.

Bănuiesc că a fost mai mult decât evident cât de mult îmi place Johnny Depp. Îmi cer scuze, îmi doream să fiu ceva mai obiectivă. Trebuie să recunosc, însă, că rolul lui face toată treaba şi filmul care se anunţa siropos şi neinteresant devine emoţionant şi amuzant. Vizionare plăcută.